Opus Dei

Îţi lipseşte viaţa interioară: pentru că nu aduci în rugăciune preocupările alor tăi, nici apostolatul; pentru că nu te străduieşti să vezi limpede, să iei hotărâri concrete şi să le pui în practică, pentru că nu ai o viziune supranaturală în studiul tău, în munca ta, în conversaţiile tale, în raporturile tale cu ceilalţi… – Ce se întâmplă, deci, cu prezenţa lui Dumnezeu, consecinţă şi manifestarea rugăciunii tale? (Brazdă, nr. 447)

Foarte umani, foarte divini (09): Câteva virtuți care ne pregătesc să fim suflete contemplative în viața obișnuită.

Foarte umani, foarte divini (01): Primul articol din seria despre virtuțile umane. Aflăm că toate dorințele noastre își pot găsi armonia în Dumnezeu. Acest lucru cere timp dar rezultatul final este o reușită.

Rugăciunea contemplativă dezvoltă o nouă manieră de a privi ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Este un dar care ne împlinește dorința naturală de a ne uni cu Dumnezeu în cele mai variate circumstanțe.

Raporturile noastre cu Dumnezeu în rugăciune sunt intim legate de ansamblul acțiunilor noastre cotidiene. Isus a semnalat-o în predicarea Sa, iar sfântul Josemaría o amintea mereu.

Sfântul Josemaría vorbea despre un „quid divinum”, ceva divin, de descoperit în jurul nostru, în treburile de care ne ocupăm. Pentru noi se deschide astfel o nouă dimensiune, care ne permite să împărțim totul cu Dumnezeu.

De-a lungul vieții noastre de rugăciune, există, desigur, dificultăți sau îndoieli. În asemenea perioade, sunt numeroase motive să gândim că Dumnezeu, în mod deosebit, este alături de noi.

Cuvintele pe care Sfântul Josemaría le folosea la începutul și la sfârșitul rugăciunii ne pot servi de ghid și pentru rugăciunile noastre.

Dumnezeu vorbește încet, dar neîncetat; în Sfânta Scriptură, în Evanghelii, în special, dar și în lumea noastră interioară.

Limbajul rugăciunii este misterios: nu reușim să-l controlăm dar, încetul cu încetul constatăm că inima noastră se schimbă.