Number of articles: 41

„Aprite le finestre”: cântecul pe care Sf. Josemaría își dorea să îi fie cântat în ceasul morții

Fondatorul Opus Dei a arătat prin exemplul său că aceia care se hotărăsc să păşească pe urmele lui Isus Cristos nu se tem de viaţă, nici de moarte. Iar cel care trăieşte cu adevărat ca fiu al lui Dumnezeu nu se poate teme de moarte.

Articole biografice

Am avut norocul de a-l cunoaște pe Sf. Josemaría

Mărturia lui Alfredo Razzano, Italia: am avut norocul și responsabilitatea de a-l cunoaște pe Sf. Josemaría, în primăvară anului 1971.

Mărturii

Învierea

În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!"

A ne ruga cu Sf. Josemaría

Epifania Domnului

Iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit şi întrebau: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui”

A ne ruga cu Sf. Josemaría

Optimismul creştin

Optimismul creştin nu este un optimism fără griji, nu este nici o încredere pur umană că totul se va sfârşi prin a se aranja! Acest optimism îşi are rădăcina în conştiinţa de a fi liber şi în certitudinea că harul este puternic

A ne ruga cu Sf. Josemaría

Tinereţea

Ai întinerit! Într-adevăr observi că vizitarea lui Dumnezeu te-a readus în scurt timp la epoca simplă şi fericită a tinereţii tale şi chiar la siguranţa şi la bucuria fără afectare a copilăriei spirituale…

A ne ruga cu Sf. Josemaría

A învinge dificultăţile

Pare că lumea îţi cade în spate, în jur nu se întrevede cale de ieşire. Imposibil, de această dată, de a învinge greutăţile. Atunci, te-ai întors să vezi că Dumnezeu este Tatăl tău?

A ne ruga cu Sf. Josemaría

Generozitatea

Chemarea Domnului se prezintă întotdeauna astfel: ‘Dacă cineva vrea să mă urmeze, să se renege pe el însuşi, să-şi ia Crucea şi să vină după mine’

A ne ruga cu Sf. Josemaría

Fidelitatea faţă de Dumnezeu

Îmi place această deviză: fiecare călător să-şi urmeze drumul, acela pe care Dumnezeu i l-a indicat, cu fidelitate, cu dragoste, chiar dacă îi este greu

A ne ruga cu Sf. Josemaría

A ierta

Trebuie să ne unim, trebuie să ne înţelegem, trebuie să ne scuzăm: Să nu înălţăm niciodată o cruce numai pentru a ne aminti că cineva a ucis pe altcineva

A ne ruga cu Sf. Josemaría