Evanghelie (In 17, 1-11a)

În acel timp, Isus, ridicându-și ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viață veșnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui. Iar viața veșnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos. Eu te-am glorificat pe pământ, împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. Și acum, Tată, glorifică-mă la tine însuți cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea. Am făcut cunoscut numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau și mi i-ai dat, iar ei au ținut cuvântul tău. Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că am ieșit de la tine și au crezut că tu m-ai trimis. Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. Și toate ale mele sunt ale tale, și ale tale sunt ale mele, și am fost glorificat în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine”.

Comentariu la Evanghelie

Isus le vorbește apostolilor pentru ultima dată la Cina cea de Taină. Pare ca și cum misiunea Lui ar fi deja împlinită: „Eu Te-am glorificat pe pământ, împlinind lucrarea pe care Mi-ai dat-o să o fac” (v. 4). Cuvintele lui Cristos ne dau siguranță, pentru că ceea ce spune se va împlini în curând. Mai mult, El vorbește ca și cum totul s-ar fi realizat deja, anticipând, prin voința Lui de a ne mântui, harul pe care îl va dobândi de la Tatăl. Această anticipare se manifestă în instituirea Euharistiei: jertfa Crucii este deja prezentă în mod anticipat.

Această glorificare nu este altceva decât împlinirea voinței mântuitoare a Tatălui de către Fiul. Încă nu S-a jertfit pe cruce, dar vede limpede ceea ce urmează să se întâmple și nu opune nicio rezistență. Este ca și cum Isus, prin atitudinea Lui, ne-ar îndemna să facem la fel ori de câte ori întâmpinăm dificultăți: să ne punem în mâinile lui Dumnezeu și să insistăm în dorința de a împlini voința Sa; să-L glorificăm. De multe ori, pentru Domnul este suficientă intenția noastră bună și dreaptă pentru a primi harurile care, în mod normal, ar însoți împlinirea faptelor bune. Primim harul în prealabil și, cu ajutorul Lui, putem duce la capăt acele fapte de milostivire care ne unesc cu inima Sa plină de iubire.

Dacă nu punem piedici, va veni curând și glorificarea Fiului de către Tatăl: adică ajutorul de a împlini voința Sa, din iubire și cu bucurie. Astfel vom putea trăi pe acest pământ imitându-L pe Isus, fiind și noi pentru Tatăl „fiii Săi iubiți” și primind harurile necesare pentru a-i ajuta pe ceilalți.

Pentru Dumnezeu nu contează parametrii noștri temporali: El este Același ieri, astăzi și în veci: „Aprinde-ţi credinţa. — Cristos nu e un personaj din trecut. Nu este o amintire ce se pierde în istorie. Trăieşte! Spune Sfântul Paul: «Isus Cristos ieri, azi şi în veci!»” (Drum, nr. 584). El rămâne în Sfânta Euharistie, pe altar, cu aceeași viață și cu aceeași putere: ne ajută să-L glorificăm pe Tatăl, umple golul omisiunilor noastre și ne dă harul de a fi plăcuți Tatălui prin rodul faptelor noastre bune: la muncă, în familie, în relațiile noastre de zi cu zi.