Sâmbăta Mare: Ziua marii tăceri

Astăzi se recomandă venerarea și meditația la chipul lui Cristos răstignit, sau în mormânt, sau la coborârea în iad, precum și la chipul Sfintei Fecioare Îndurerate. În Sâmbăta Mare nu se celebrează Sfânta Liturghie, deci nu există Evanghelia zilei.

În Sâmbăta Mare, Biserica rămâne alături de mormântul Domnului, meditând la pătimirea și moartea Lui, la coborârea Sa în iad și așteptând în rugăciune și post Învierea Sa.

Astăzi, Biserica se abține de la jertfa Sfintei Liturghii, lăsând altarul gol până când, după vigilia solemnă sau așteptarea nocturnă a Învierii, se va putea bucura cu bucuriile pascale, din belșugul cărora va trăi timp de cincizeci de zile.


Azi, Sâmbăta Sfântă, reprezintă, așa cum a amintit Papa Francisc, „ziua tăcerii: este o mare tăcere pe întregul pământ; o tăcere trăită în plânsul și nedumerirea primilor ucenici, șocați de moartea ignominioasă a lui Isus” (Audiență, 31.III.2021).

Acesta este motivul pentru care Biserica se abține în mod absolut în această zi de la jertfa Sfintei Liturghii. Împărtășania poate fi dată doar ca Viaticum și nu este permisă celebrarea căsătoriilor sau a altor sacramente, cu excepția Spovezii și a Ungerii bolnavilor.

În această Sâmbătă Sfântă suntem chemați să stăm lângă mormântul Domnului, meditând la patima și moartea sa, la coborârea sa în iad și așteptând, în rugăciune și post, învierea sa. Putem trăi această zi împreună cu Maria, „și ea a trăit-o în lacrimi, dar inima ei era plină de credință, plină de speranță, plină de iubire” (idem).

Cu ea așteptăm momentul în care, în întunericul Sâmbetei Sfinte, bucuria și lumina vor străbate riturile Vigilei Pascale și cântarea festivă a Aleluia.


Pentru a medita în această zi sugerăm omiliile ale lui Benedict al XVI-lea la Vigilia Pascală.