Evanghelie (Mc 6,53-56)

După ce au trecut dincolo, au atins uscatul la Genezaret și au tras la țărm.

Când au coborât din barcă, recunoscându-l îndată, unii au alergat în toată regiunea aceea și au început să-i aducă pe tărgi pe cei bolnavi, oriunde auzeau că se află el. 

Și, oriunde intra, în sate, în cetăți sau cătune, îi puneau pe cei suferinzi în piețe și-i cereau voie să-i atingă chiar și numai poala hainei. Și toți cei care se atingeau de el se vindecau.

Comentariu la Evanghelie

Sosirea unei personalități importante provoacă, de obicei, o mică revoluție în locurile pe care le vizitează, mai ales în cele care nu sunt obișnuite cu evenimente de mare amploare. În satele mici, de obicei, domnește monotonia rutinei, ritmul repetitiv al unei vieți marcate de obișnuința de a face mereu aceleași lucruri și de a vedea zi de zi aceleași persoane.

De aceea, sosirea lui Isus la Genezaret a fost tocmai asta: o revoluție. De îndată ce L-au recunoscut, vestea s-a răspândit din gură în gură cu graba celui care nu vrea să piardă ocazia vieții sale. Astfel, piețele satelor și orașelor s-au umplut de bolnavi. În acea regiune a Galileii, sunetul tărgilor așezate pe pământ a devenit zgomotul cel mai frecvent.

Papei Francisc îi place să vorbească despre revoluția tandreței adusă de Întruparea Fiului lui Dumnezeu (cf. Evangelii Gaudium, nr. 88). Ne putem imagina cu ușurință că tocmai tandrețea era ceea ce transmitea privirea lui Isus în timp ce îi vindeca pe fiecare dintre cei bolnavi. Așa cum a făcut și în alte împrejurări asemănătoare, El le oferea adevărata revoluție: iertarea păcatelor lor (cf. Marcu 2,5).

Dar această revoluție presupune un pas anterior: „Când au coborât din barcă, L-au recunoscut îndată”: Doar cel care este capabil să-L recunoască pe Cristos poate fi vindecat de El. Poate că, asemenea sfinților, și noi putem începe prin a-L recunoaște pe Isus în trupul fraților noștri bolnavi, învățând să privim cu tandrețe toate rănile sufletului și trupului lor.