Evanghelie (Lc 2,22-40)
După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, l-au dus la Ierusalim ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: Orice prim născut de parte bărbătească va fi declarat sfânt pentru Domnul și să aducă jertfă, după cum este scris în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.
Și iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon și acesta era un om drept și evlavios care aștepta consolarea lui Israel și Duhul Sfânt era asupra lui. Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului. A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinții l-au adus pe copilul Isus, ca să îndeplinească prescrierile Legii cu privire la el, l-a luat în brațele sale și l-a binecuvântat pe Dumnezeu spunând:
„Acum eliberează-l, Stăpâne, pe slujitorul tău în pace, după cuvântul tău, pentru că ochii mei au văzut mântuirea ta pe care ai pregătit-o în fața tuturor popoarelor: lumină spre luminarea neamurilor și spre gloria poporului tău Israel!”
Tatăl și mama lui se mirau de cele spuse despre el. Simeon i-a binecuvântat și i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ție, o sabie îți va străpunge sufletul”.
Era acolo și Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Așer. Aceasta era mult înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria ei, era acum văduvă și ajunsese la optzeci și patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi și noapte prin posturi și rugăciuni. Venind și ea chiar la aceeași oră, îl preamărea pe Dumnezeu și vorbea despre [copil] tuturor celor care așteptau eliberarea Ierusalimului.
Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. Iar copilul creștea și se întărea, plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra lui.
Comentariu
Mai multe scene din copilăria lui Isus, adunate de sfântul Luca, alcătuiesc evanghelia solemnității Sfintei Familii din acest an. În aceste pasaje par să răsune amintirile pline de iubire ale Fecioarei Maria. Când Isus era abia un nou-născut și, după ce s-au împlinit zilele purificării rituale a mamei, au mers să-L prezinte pe Prunc la Templu. Maria și Iosif trebuiau să plătească răscumpărarea lui Isus, fiind fiul întâi născut, și să ofere jertfa purificării rituale pentru mama Sa. Sfânta Familie este săracă și de aceea oferă două turturele.
Relatarea se desfășoară în cadrul Templului din Ierusalim, unde Sfânta Familie obișnuia să meargă cu evlavie, după cum menționează Luca însuși puțin mai departe (cf. Lc 2,41). Cel puțin două dintre aceste călătorii la Ierusalim și la Templu trebuie să se fi întipărit în chip deosebit în memoria Sfintei Familii: scena prezentării și momentul în care Maria și Iosif L-au pierdut pe Prunc la vârsta de 12 ani.
În episodul de astăzi iese în evidență prezența profetesei Ana, care tocmai în acel moment Îl lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre El oamenilor evlavioși care așteptau răscumpărarea. Se remarcă, de asemenea, cântarea plină de bucurie a lui Simeon și însemnatele sale profeții despre Prunc, care avea să fie semn de contradicție pentru lume, și despre Fecioară, al cărei suflet curat avea să fie străpuns de o sabie.
Ziua prezentării lui Isus a fost, așadar, scăldată într-un clarobscur de bucurie și de durere. Într-un anumit sens, umbra viitoarei cruci se proiecta dinainte asupra inimilor Mariei și ale lui Iosif; deși lumina pascală a mântuirii se întrezărea și ea, fiind cântată și vestită de femei și de bărbați ai lui Dumnezeu.
În toată scena, Sfânta Familie apare ca model de virtute și de viață de familie obișnuită. Pe de o parte, Luca arată de trei ori că au făcut totul „după Legea Domnului”. Această expresie subliniază docilitatea evlavioasă a Sfintei Familii față de rânduielile mozaice. De asemenea, Sfânta Familie a mers la Betleem pentru recensământ, arătându-și docilitatea față de autoritatea civilă. Sunt lecții de umilință și de ascultare, pentru a împlini, la rândul nostru, ceea ce rânduiește autoritatea competentă și legitimă, atât religioasă, cât și civilă.
Apoi Luca istorisește, într-un scurt rezumat, ceea ce poate fi o amintire tipică a unor părinți care privesc cu bucurie și uimire cum un copil crește și se maturizează repede. Totul în copilăria lui Isus și în viața Sfintei Familii se desfășura cu simplitate și cu firesc. Felul lor credincios de a împlini legea lui Dumnezeu atunci când mergeau la Templu se oglindea și în toată viața lor obișnuită, în relația cu ceilalți, în modul lor de a munci și de a se odihni și chiar în ținuta lor exterioară.
„Isus, crescând și trăind ca unul dintre noi, ne dezvăluie că existența umană, viața de zi cu zi, cu îndatoririle sale obișnuite, are un sens divin — spunea sfântul Josemaría. Chiar dacă am reflectat mult la aceste adevăruri, trebuie să ne umplem mereu de uimire, gândindu-ne la cei treizeci de ani de obscuritate care reprezintă cea mai mare parte a trecerii lui Isus printre frații Săi oamenii. Ani de umbră, dar care pentru noi strălucesc cu claritatea luminii soarelui. Mai bine zis, ne aduc o strălucire care luminează zilele noastre și le dă un sens autentic, pentru că suntem creștini obișnuiți, care duc o viață ordinară, asemănătoare cu a atâtor milioane de oameni din cele mai diverse colțuri ale lumii”[1].
[1] Sfântul Josemaría, E Cristos care trece, nr. 14.

