Evanghelie (Mt 6,1-6.16-18)
În acel timp Isus a spus discipolilor săi:
Aveți grijă să nu săvârșiți faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri.
Așadar, când dai de pomană, nu trâmbița înaintea ta, așa cum fac ipocriții în sinagogi și pe străzi ca să fie lăudați de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta pentru ca pomana ta să fie în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
Iar când vă rugați, nu faceți ca ipocriții pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile piețelor ca să fie văzuți de oameni. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău care este acolo, în ascuns, și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
Când postiți nu fiți triști ca ipocriții, căci ei își strâmbă fețele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevăr vă spun: și-au primit răsplata. Dar tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, care este în ascuns. Și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
Comentariu la Evanghelie
Astăzi începe Postul Mare, cele patruzeci de zile de pregătire pentru Paști. iar în fiecare an, Biserica își ridică glasul pentru a le reaminti creștinilor chemarea la pocăință și convertire personală.
Movul veșmintelor preoțești și al vălului care acoperă tabernacolul atrage privirea, iar cuvintele „Adu-ți aminte că ești țărână și în țărână te vei întoarce” ne introduc în acest timp liturgic care precede misterele centrale ale credinței noastre.
În pasajul evanghelic pe care Biserica ni-l propune astăzi, Domnul se oprește asupra celor trei acte fundamentale ale evlaviei personale: pomana, postul și rugăciunea.
Nu există jertfă mai mare decât o inimă curată (cf. Psalmul 50). De aceea, Isus, prevenind riscul unei practici pur exterioare, ne învață că adevărata evlavie trebuie trăită cu o intenție dreaptă, în intimitate cu Dumnezeu și departe de orice dorință de a impresiona pe ceilalți.
Dacă puritatea inimii se dobândește printr-o comuniune profundă cu Domnul, rugăciunea trebuie să fie, în mod necesar, o experiență caracterizată de simplitatea și sinceritatea cu care Îl căutăm pe Dumnezeu și ne lăsăm găsiți de El.
„Mintea noastră să fie în acord cu ceea cerostesc buzele noastre”, scria Sfântul Benedict în celebra sa Regula. Acum, în acest timp special de penitență, putem spune și că simțurile noastre, trupul nostru și toate acțiunile noastre ar trebui să fie în armonie cu ceea ce mărturisim prin cuvintele noastre.
De aceea, rugăciunea este atât de profund legată de post și de pomană. Un dialog personal și plin de iubire cu Tatăl nostru Dumnezeu, dacă nu este însoțit de fapte concrete, cu greu poate fi considerat o rugăciune autentică—aceea care dă viață celorlalți și ne transformă pe noi înșine.