Evanghelie (Mc 7,31-37)
Ieșind din nou din ținutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în mijlocul ținutului Decapole.
I-au adus un surd care vorbea cu greu și l-au rugat să-și pună mâna peste el. Luându-l la o parte din mulțime, i-a pus degetele în urechi și, cu salivă, i-a atins limba.
Apoi, privind spre cer, a suspinat și a zis: „Effata!”, care înseamnă „Deschide-te!”
Îndată i s-au deschis urechile și i s-a desfăcut legătura limbii și vorbea clar.
Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea și, peste măsură de uluiți, spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar și pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească”.
Comentariu la Evanghelie
Vindecarea surdomutului ne ajută să reflectăm asupra modului în care, în viața spirituală, Domnul poate redeschide urechile inimii și dezlega limba. Evanghelia ne spune că acest om bolnav a fost adus la Isus de către alții: probabil că apropiații săi încercaseră deja toate mijloacele posibile pentru a-l vindeca, dar fără succes. Acum, ei se mulțumesc să faciliteze această întâlnire personală cu Isus.
Același lucru se întâmplă și în viața spirituală: uneori ne doare să vedem prieteni care se retrag, care nu vor să vorbească despre problemele lor sau să asculte îndemnuri de a se desprinde de ceea ce îi îndepărtează de Dumnezeu. Ce putem face? Să le înlesnim întâlnirea personală cu Cristos: mai întâi prin rugăciune și mortificarea, apoi, poate, printr-un comentariu sincer, care să-i invite la o reflecție personală. Așa pot începe să înainteze ca pe un drum în pantă, după cum spunea Sfântul Josemaría.
Înainte de a face minunea, Isus îl ia deoparte pe bolnav, departe de mulțime. Pentru a intracu adevărat în contact cu Domnul, de multe ori trebuie să ne desprindem de tot ceea ce ne asurzeste sufletul. Nu e vorba doar de zgomotul exterior, ci mai ales de cel interior: acela care se naște când ne pierdem echilibrul și ne lăsăm dominați de dorințele nesăbuite ale simțurilor – văzul, gustul, confortul... Primul pas spre convertire este adesea conștientizarea faptului că o viață risipită în exterior lasă în urmă un gol interior, umplut doar de un zgomot fără sens. Merită să ne impunem o disciplină a simțurilor, pentru a lucra la viața noastră interioară. Și tocmai acolo Îl vom găsi pe Cristos.
Evanghelia de astăzi se încheie cu uimirea mulțimii care a fost martoră la minune: „Toate le-a făcut bine” (v. 31). Și noi vom fi martori ai felului în care Domnul poate îndrepta orice situație, dacă ne întoarcem la El cu credință.