Evanghelie (Mt 19,3-12)
În acel timp au venit la el unii farisei și, ca să-l pună la încercare, i-au zis: „Îi este permis unui bărbat să-și lase femeia pentru orice motiv?”
El le-a răspuns: „Nu ați citit că, de la început, Creatorul i-a făcut bărbat și femeie? și a zis: De aceea omul își va lăsa tatăl și mama și se va uni cu soția lui și cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”.
Ei i-au zis: „Atunci, de ce Moise a poruncit să i se dea act de despărțire și s-o lase?”
El le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsați soțiile. De la început însă nu a fost așa. Dar eu vă spun: Cine își lasă femeia, în afară de desfrânare, și se căsătorește cu alta, comite adulter”.
Discipolii i-au zis: „Dacă așa stau lucrurile cu bărbatul și femeia, este mai bine să nu se căsătorească”.
Dar el le-a zis: „Nu toți înțeleg cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le-a fost dat. Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuți astfel de oameni și există eunuci care s-au făcut ei înșiși astfel pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege, să înțeleagă!”
Comentariu la Evanghelie
Această întrebare pe care niște farisei I-au pus-o lui Isus ni se pare foarte actuală. Se pare că, asemenea zilelor noastre, și pe atunci, în vremurile și culturile antice, divorțul era la ordinea zilei, chiar și „pentru orice motiv”. Iar într-un trecut și mai îndepărtat, trebuie să fi fost atât de răspândit, încât până și Moise, în Israel, a trebuit să legifereze în această privință, pentru a-i pune frâu, ca un rău mai mic. Isus însă, în răspunsul Său, nu se întoarce doar la trecut, ci merge până la originea tuturor lucrurilor, când Dumnezeu însuși a întemeiat unirea indisolubilă dintre bărbat și femeie. Modelul acestei alianțe este fidelitatea lui Dumnezeu față de poporul său. Așa o exprimă profetul: „Te voi logodi cu mine pentru totdeauna, te voi logodi cu mine în dreptate și judecată, în iubire și îndurare. Te voi logodi cu mine în fidelitate și vei cunoaște pe Domnul” (Os 2,21-22). Expresia „în afară de desfrânare” nu înseamnă că o infidelitate ar putea fi motiv de divorț. Termenul folosit în greacă, limba originală a textului evanghelic (nelegiuire), se referă mai degrabă la o uniune nelegitimă care nu poate fi vindecată (de exemplu, incestul) și care, prin urmare, trebuie desfăcută. Nu ar fi vorba despre o excepție de la indisolubilitate.
Creatorul voiește și binecuvântează căsătoria, pentru fericirea soților și a copiilor și pentru binele întregii comunități umane. Este o vocație divină și, ca atare, cere discernământ, pregătire și o voință hotărâtă de a căuta binele celuilalt și al familiei, de a persevera zi de zi în iubirea reciprocă. Toate acestea cu ajutorul harului divin, pentru a depăși dificultățile drumului. Am putea spune că Isus „suferă” cu fiecare infidelitate și despărțire: „Domnul a fost martor între tine și soția tinereții tale (...), ea fiind tovarășa ta, soția legământului tău. Oare nu a făcut el din ei un singur trup și un singur duh? Și ce caută această unitate? O descendență de la Dumnezeu” (Mal 2,14-16).
Ne putem imagina casa din Nazaret: acolo, Isus, copil și adolescent, a fost martor al iubirii delicate dintre Maria și Iosif. În umanitatea Sa desăvârșită, „creștea în înțelepciune, în statură și în har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor” (Lc 2,52), sub ocrotirea exemplului părinților Săi.