Evanghelie (Mt 22, 34-40)
În acel timp, auzind fariseii că le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc, iar unul dintre ei, învățat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: „Învățătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”
El i-a zis: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea și Profeții”.
Comentariu la Evanghelie
Dintr-un motiv sau altul, nouă, oamenilor, ne este greu să-L credem pe Dumnezeu, să acceptăm cuvintele Lui. El ne spune lucrurile iar și iar și, totuși, pare că nu înțelegem sau că nu vrem să înțelegem. Îl facem să ne explice mereu același lucru.
Istoria se repetă de la Adam și Eva până astăzi. Lor li s-a spus că, dacă vor mânca din rodul unui pom, vor muri și, totuși, au făcut-o. Consecințele încă se fac simțite și astăzi.
Ceva asemănător se întâmplă și cu poruncile. Astăzi vedem că Isus este întrebat care este cea mai mare dintre toate. Iar Domnul nu face decât să invoce Șema Israel, pe care toți evreii o învățau din copilărie și pe care o aveau pe buze de veacuri: „Ascultă, Israele: Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul. Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toate puterile tale” (Deut 6, 5). La aceasta adaugă o altă poruncă străveche: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Lev 19,18).
Știm că răspunsul lui Isus este urmarea unei întrebări care i-a fost adresată pentru a-L pune la încercare. Din nefericire, nici noi nu suntem, de multe ori, scutiți de o astfel de atitudine.
Oare nu avem tot ceea ce ne este poruncit pentru mântuirea noastră pus în scris și transmis prin Tradiție? Avem Sfânta Scriptură, Catehismul Bisericii, Magisteriul Pontifilor Romani. Avem, de asemenea, posibilitatea de a primi sacramentele și de a beneficia de îndrumare spirituală. Calea ne este trasată și, totuși, nu ne lăsăm convinși de ea. Dumnezeu ne vorbește de multe ori și în multe feluri (cf. Evr 1,1), dar noi continuăm să punem întrebări la care ni s-a răspuns deja.
De aceea, Evanghelia de astăzi poate fi un apel pentru a da ascultare invitației apostolului Iacob: „cel care privește cu atenție legea desăvârșită a libertății și perseverează în ea, nu ca unul care ascultă și apoi uită, ci ca unul care o pune în practică, acela va fi fericit în lucrarea sa” (Iac 1,25). Despre aceasta este vorba în viața creștinului: să se călăuzească după o lex perfecta libertatis, ceea ce presupune să o studieze și să o asimileze în profunzime în propria viață.
Ceea ce ne dă libertate este să-L iubim pe Dumnezeu și pe aproapele, iar acest lucru ne conduce la fericire. Acesta este motivul pentru care Domnul ne dă porunci. De fapt, înainte de a da porunca, El însuși vestește care este destinul celor care trăiesc astfel: „Ascultă, Israele, și străduiește-te să împlinești ceea ce te va face fericit” (Deut 6,3). Să dea Dumnezeu să ne convingem, în sfârșit.