Evanghelie (Mc 11,11-25)

Și a intrat în Ierusalim, în templu; și, privind toate înjur, fiind deja la timpul înserării, a ieșit spre Betania împreună cu cei doisprezece. În ziua următoare, ieșind ei din Betania, lui i s-a făcut foame. Văzând de departe un smochin înfrunzit, s-a dus acolo, doar va găsi ceva în el. Când a ajuns la el, n-a găsit nimic decât frunze, pentru că nu era timpul smochinelor. 

Și i-a zis: „Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veci!” 

Iar discipolii lui ascultau. 

Apoi au venit la Ierusalim și, intrând în templu, a început să-i alunge pe cei care vindeau și cumpărau în templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei. Și nu permitea nimănui să care vreun vas prin templu. 

Îi învăța și le spunea: „Nu este scris oare: Casa mea se va numi casă de rugăciune pentru toate popoarele? Dar voi ați făcut-o peștera tâlharilor”. 

Arhiereii și cărturarii au auzit și căutau cum să-l dea la moarte; dar se temeau de el pentru că toată mulțimea era încântată de învățătura lui. 

Când s-a înserat, au ieșit din cetate. Dimineața, când au trecut din nou pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcină. 

Amintindu-și, Petru i-a spus: „Învățătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat”. 

Răspunzând, Isus le-a zis: „Aveți credință în Dumnezeu! Adevăr vă spun: oricine ar spune acestui munte «Ridică-te și aruncă-te în mare» și nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că se va împlini ceea ce spune, i se va da. De aceea vă spun: tot ceea ce veți cere în rugăciune, credeți că ați primit deja și vi se va da. Iar când sunteți în rugăciune, dacă aveți ceva împotriva cuiva, iertați, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre”.

Comentariu la Evanghelie

Îl contemplăm astăzi pe Isus și rămânem uimiți de autoritatea sa. Este Învățătorul care învață prin fapte și cuvinte. Venea din Ierihon, unde tocmai îi redase vederea lui Bartimeu, și ajunge la Ierusalim. Acolo intră aclamat ca Mesia, ajunge la Templu și privește totul… poate cu tristețe; dar se face târziu și este timpul să se odihnească în Betania cea apropiată. De acolo se întoarce dimineața în Cetatea Sfântă; pe drum blestemă un smochin care părea plin de rod și potrivit să-i potolească foamea; apoi, intrând în Templu, nu își reține râvna pentru Casa Tatălui, „casă de rugăciune”, și împlinește ceea ce profetul vestise: „În ziua aceea nu vor mai fi negustori în Templul Domnului oștirilor” (Zah 14,21). A doua zi, în fața smochinului uscat, Isus ne amintește că cel care se roagă lui Dumnezeu cu o credință sigură și fără niciun resentiment față de aproapele va fi ascultat.

Toate acestea au loc în zilele dinaintea Pătimirii. De aceea strălucesc cu putere autoritatea și învățătura lui Isus, Mesia, „profetul care trebuie să vină” (Deut 18,15), și nu îi pasă de planurile conducătorilor poporului de a-l ucide: mai presus de toate este împlinirea voinței Tatălui pentru mântuirea tuturor.

Isus ne invită cu tărie să fim suflete de rugăciune. Desigur, un loc privilegiat pentru întâlnirea noastră cu Dumnezeu este „casa de rugăciune”, unde totul este rânduit pentru a facilita adorarea unicului Dumnezeu, prezent în Euharistie. În acele momente, credința noastră crește până devine atotputernică, de neînvins, și aduce rodul așteptat. În cererea noastră includem și o inimă care iartă pe cei care ne-au jignit. În definitiv, Isus ne învață cât de mult este în joc atunci când un discipol se roagă cu credință. Așa amintea și Sfântul Josemaría: „Dacă noi, creştinii, am trăi, într-adevăr, conform credinţei noastre, s-ar produce cea mai mare revoluţie din toate timpurile… Eficiența co-răscumpărării depinde şi de fiecare dintre noi! – Meditează la acest lucru!”[1].

[1] Brazdă, nr. 945.