Evanghelie (Mt 13, 24-30)

În acel timp, Isus e-a prezentat o altă parabolă: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânță bună în ogorul său. Dar pe când oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină prin grâu și a plecat. Când a răsărit grâul și a dat rod, atunci s-a văzut și neghina. Venind servitorii stăpânului, i-au spus: «Stăpâne, oare n-ai semănat sămânță bună în ogorul tău? De ce are, deci, neghină?» El le-a spus: «Un om dușmănos a făcut aceasta». Servitorii i-au spus: «Vrei să mergem ca să o smulgem?» Dar el le-a zis: «Nu, ca nu cumva, smulgând neghina, să scoateți din rădăcină și grâul. Lăsați să crească împreună până la seceriș. În timpul secerișului voi spune secerătorilor: smulgeți mai întâi neghina, legați-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunați-l în grânarul meu»”.

Comentariu la Evanghelie

Cu siguranță, existența răului ne provoacă pe toți în mod puternic. De fapt, este motivul invocat de mulți pentru a pune la îndoială existența lui Dumnezeu, deoarece nu văd cum ar putea fi compatibile Bunătatea Sa cu lucrurile rele care se întâmplă. La fel, mulți credincioși sunt martori ai unor situații complexe și nedreptăți flagrante, în timp ce pare că Domnul stă cu brațele încrucișate.

Isus, prin parabola grâului bun și a neghinei — pe care El însuși o explică (deși această parte nu apare în Evanghelia de astăzi) — dezvăluie motivul și sensul acestei realități tragice. Astfel, ne arată că Dumnezeu nu este indiferent și nici naiv: Domnul vede toată răutatea istoriei, nu o neagă și nu o ignoră. Și într-o zi o va judeca: „Nu vă înșelați: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce seamănă omul aceea va și culege” (Gal 6,7).

De fapt, această parabolă a lui Isus afirmă categoric că răul există și că este prezent în viața oamenilor. În același timp, declară că nu vine de la Dumnezeu. Altul a semănat acea sămânță: „Neghina sunt fiii celui rău. Dușmanul care a semănat-o este diavolul” (Mt 13,38).

De ce nu smulge Dumnezeu neghina? Isus ne lămurește: a o smulge ar însemna să distrugă și rodul cel bun semănat de El: libertatea. Domnul nu intervine așa cum ni s-ar părea nouă potrivit, în parte pentru că vrea să intervină prin noi: „Sămânța bună sunt fiii Împărăției” (Mt 13,38). A elimina posibilitatea omului de a face răul ar însemna totodată a-i răpi libertatea de a face binele, libertatea de a iubi.

Cu o simplitate extremă, dar cu o profunzime mare, Domnul ne arată că întreaga istorie a omenirii, oricât de complexă ar fi, va avea un moment definitiv: grâul va fi separat de neghină. Dar acel moment nu îl stabilim noi, ci Dumnezeu, care cunoaște timpul secerișului.

Ceea ce ne revine nouă este, în ciuda tuturor dificultăților, să cultivăm cu răbdare tot ce este frumos, nobil și măreț, ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, și să lăsăm rezultatele în mâinile Sale. El răsplătește pe fiecare după faptele sale: „Pentru că ai păzit cuvântul meu cu statornicie și eu te voi păzi de ora încercării care trebuie să vină peste tot pământul ca să-i pună la încercare pe toți cei care locuiesc pe pământ. Eu vin curând. Păstrează ceea ce ai ca nimeni să nu-ți ia coroana” (Ap 3,10-11).