Evanghelia zilei de sâmbătă: Redescoperirea chipului lui Dumnezeu Tatăl

Comentariu la Evanghelia de sâmbătă din a doua săptămână a Postului Mare. „Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat”. Pentru a cunoaște iubirea lui Dumnezeu Tatăl, trebuie să facem loc în inimile noastre Duhului Sfânt. Doar prin El putem spune „Abba, Tată”, recunoscându-ne astfel drept copiii iubiți ai unui Părinte atât de mare.

Evanghelie (Lc 15,1-3.11-32)

Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de el ca să-l asculte. Fariseii şi cărturarii însă murmurau spunând: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei” Atunci le-a spus această parabolă:

„Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine». Iar el le-a împărţit averea. Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat de acasă într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea.

Atunci, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău». Într-adevăr, s-a ridicat şi a mers la tatăl său.

Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit». Şi au început să sărbătorească.

Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci a chemat pe unul dintre servitori şi l-a întrebat ce este aceasta. El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat». Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre.

Însă tatăl său a ieşit şi-l ruga stăruitor. El i-a răspuns tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă distrez cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat».

Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să sărbătorim şi să ne bucurăm pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!»”

Comentariu la Evanghelie

Evanghelia Sfintei Liturghii de astăzi este unul dintre cele mai cunoscute texte ale Noului Testament. Ne vorbește despre milostivirea Tatălui și, în același timp, despre două tipuri de inimi, două tipuri de fii, care, deși înconjurați de iubirea părintească, nu reușesc să intre cu adevărat în centrul ei. În acest timp de convertire, căci ne aflăm în Postul Mare, această parabolă ne îndeamnă să nu obosim niciodată în a redescoperi chipul Tatălui, chiar dacă ni se pare că Îl cunoaștem deja: să Îl cunoaștem cu inima (cf. 2 Cor 5,16).

Uimitor este comportamentul fiului risipitor: faptul că se gândește că merită o moștenire și o cere; inconștiența de a căuta doar plăcerea de moment; decăderea sa, ajungând să îngrijească porcii, semn al abandonării credinței sale; motivul întoarcerii sale acasă, dictat nu de iubire, ci de nevoie; și împietrirea inimii sale, care îl face să-și imagineze tatăl în funcție de propriile sale judecăți și temeri. La fel de izbitoare este și atitudinea fratelui mai mare, care, deși rămâne acasă, are o inimă împietrită, incapabilă să înțeleagă iubirea tatălui și lipsită de milă față de fratele său.

Aceste atitudini oglindesc, de fapt, ceea ce poate exista și în inimile noastre. Ne reamintesc cât de necesar este să redescoperim constant iubirea lui Dumnezeu, un Tată care nu este indiferent la lipsurile noastre. Ne-a chemat să fim fiii Săi, iar această chemare rămâne veșnic valabilă. El ne-a chemat la o viață în libertate, nu în sclavie. Cei doi fii ai parabolei ajung, fiecare în felul său, să trăiască ca niște robi: unul, prizonier al patimilor sale; celălalt, înlănțuit de o obligație percepută greșit. Sfântul Paul ne amintește că „acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Cor 3,17). Nu o libertate ca pretext pentru păcat, ci pentru a ne sluji unii altora în iubire (Gal 5,13).

De la acești doi fii învățăm cât de esențial este să cerem Duhului Sfânt să ne ajute să redescoperim mereu chipul iubitor al Tatălui, în care ne regăsim identitatea de fii ai lui Dumnezeu. De aici izvorăște forța de a ne trăi credința cu bucurie, zi de zi.