Evanghelie (Mc 6,30-34)

În acel timp, apostolii s-au adunat la Isus și i-au povestit toate câte au făcut și ce au învățat. 

Atunci el le-a spus: „Veniți voi singuri, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin”; pentru că mulți veneau și plecau și nu aveau timp nici măcar să mănânce.

Au plecat cu o barcă spre un loc retras, ei singuri. Mulți i-au văzut plecând și și-au dat seama. Au alergat, deci, pe jos, din toate cetățile, și au ajuns înaintea lor acolo. Coborând, [Isus] a văzut o mare mulțime și i s-a făcut milă de ei pentru că erau ca oile care nu au păstor și a început să-i învețe multe.

Comentariu la Evanghelie

Apostolii se întorc din misiunea pe care le-a încredințat-o Domnul. După câteva săptămâni de predicare și vindecare a bolnavilor, ne putem imagina cu cât entuziasm Îi povestesc Învățătorului despre roadele bogate ale muncii lor. Într-o altă ocazie, Sfântul Luca ne spune că ucenicii trimiși de Isus „s-au întors plini de bucurie” (Lc 10,17).

Este o experiență valabilă pentru creștinii din toate timpurile: să contemple minunile, uneori ascunse, pe care Dumnezeu le înfăptuiește prin aceste instrumente slabe care suntem noi.

Isus, fără îndoială, s-ar fi bucurat să-i asculte pe apostoli relatând aventurile lor prin orașele și satele Palestinei și, văzându-i obosiți, le-a propus să se retragă pentru a se odihni puțin.

Cu siguranță, această odihnă – care nu a fost singura în acei ani – a inclus un plan concret: o plimbare sau o masă specială, poate chiar cu un vin bun. Dar, mai presus de toate, a fost un timp pentru a fi singuri cu Domnul, un moment pentru a sta de vorba cu El.

Evanghelia după Luca ne spune că, într-o zi, Isus „se ruga singur, iar ucenicii erau cu El” (Lc 9,18). Este o frază surprinzătoare, pentru că ne arată un tip de singurătate împărtășită: pentru cei care caută să trăiască în prezența lui Dumnezeu, singurătatea absolută nu există, pentru că suntem mereu cu El. „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28).

Acest lucru ne amintește că adevărata odihnă, atât de necesară și uneori indispensabilă, nu poate fi nici egoistă, nici izolată, deoarece este întotdeauna o relație – cu Dumnezeu și cu ceilalți.

Ajunși la locul de odihnă împreună cu apostolii, Isus întâlnește din nou mulțimea care Îl urma neîncetat, „s-a umplut de compasiune pentru ei” și a început să-i învețe multe lucruri.

Această scurtă retragere a celor Doisprezece cu Învățătorul a fost, de fapt, o lecție despre stilul de viață al unui apostol al lui Cristos. După cum spunea Sfântul Josemaría, există trei „semne” care definesc acest stil de viață: „setea de a-l întâlni pe Învăţător; grija constantă pentru suflete; stăruinţa pe care nimic nu o poate abate” (Drum, nr. 934).