Evanghelie (Mt 17,14-20)
Când au ajuns la mulțime, a venit la el un om care a căzut în genunchi înaintea lui și i-a spus: „Doamne, îndură-te de fiul meu pentru că este lunatic și suferă mult; de multe ori cade în foc și deseori în apă. L-am adus la discipolii tăi, dar n-au putut să-l vindece”.
Isus a răspuns: „O, generație necredincioasă și perversă, până când voi fi cu voi? Până când vă voi mai suporta? Aduceți-l aici!”
Isus i-a poruncit, iar diavolul a ieșit din el. Și copilul s-a vindecat din ceasul acela.
Atunci au venit discipolii lui Isus și i-au spus deoparte: „De ce noi nu am putut să-l alungăm?”
El însă le-a spus: „Din cauza credinței voastre slabe. Căci adevăr vă spun, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați spune muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo» și el s-ar muta. Și nimic nu v-ar fi imposibil”.
Comentariu la Evanghelie
Scena Evangheliei de astăzi are accente dramatice. Un tată îngenunchează înaintea lui Isus și îl imploră să-i vindece fiul stăpânit de un demon. Mai întâi încercase să obțină vindecarea prin discipolii lui Isus, însă încercarea se încheiase cu un eșec. Acum apelează la Învățător, iar eliberarea se împlinește.
Isus le spune discipolilor că, pentru a alunga acel demon, aveau nevoie de mai multă credință. Pentru a vindeca lumea, pentru a tămădui inimile, noi, creștinii, trebuie să fim bărbați și femei de credință. Există lanțuri pe care puterile omenești nu le pot rupe: ură adânc înrădăcinată, vicii puternic înfipte, lipsa speranței...
Uneori, persoane apropiate nouă trec prin situații critice. Încercăm să le ajutăm prin demersuri, favoruri practice și alte mijloace. Însă adesea ajungem într-un punct în care ne dăm seama că nu mai putem face mai mult, pentru că este nevoie de lucrarea harului: de o lumină deosebită sau de o convertire profundă. Din partea noastră, rămâne să le transmitem o încredere profundă în Dumnezeu și, poate, să ne rugăm împreună, pentru ca Domnul să fie cel care le vindecă rănile.
Rugăciunea plină de credință este cea care susține lumea. De aceea, trebuie să alergăm cu statornicie la Domnul, abandonându-ne în mâinile sale. Ne poate fi de ajutor această rugăciune recomandată de sfântul Josemaría:
„Doamne, tu ești mereu același. Dă-mi credința acelor oameni care au știut să răspundă harului tău și care au săvârșit – în numele tău – mari minuni, adevărate prodigii. (…) Știu că le vei face; dar mai știu și că vrei să-ți fie cerute, că vrei să te căutăm, că vrei să batem cu putere la porțile Inimii tale”.