Evanghelie (Lc 14, 1.7-11)
Văzând cum își alegeau locurile cele dintâi, le-a spus celor invitați această parabolă: „Când ești invitat de cineva la nuntă, nu ocupa locul de onoare pentru că ar putea fi invitat cineva mai cu trecere decât tine și, venind cel care te-a chemat și pe tine și pe el, îți va spune: «Dă locul acestuia!» Atunci vei sta cu rușine pe ultimul loc. Dimpotrivă, când ești invitat, mergi și așează-te pe ultimul loc pentru ca atunci când va veni cel care te-a chemat să-ți spună: «Prietene, urcă mai sus», și acolo vei avea cinste în fața tuturor celor care sunt la masă cu tine. Căci oricine se înalță pe sine, va fi umilit, iar cel care se umilește, va fi înălțat”.
Comentariu la Evanghelie
Sfânta Tereza spunea că smerenia este a umbla în adevăr. Este virtutea care ne permite să ne situăm în realitatea noastră proprie, să trăim în ea cu seninătate și bucurie. În parabola care ni se propune în Evanghelia de astăzi, Isus ne arată cum să facem ca să umblăm în adevărul nostru propriu. Ne face să vedem că modul cel mai potrivit de a ajunge la adevărul nostru este să ne privim viața din perspectiva lui Dumnezeu.
În imaginea invitaților la ospăț care se aruncă avizi spre primul loc putem vedea reflectată atitudinea celui care caută o recunoaștere prematură, un statut sau o situație de prestigiu, fără să se gândească dacă acestea corespund cu adevărat realității condiției sale. Este o atitudine care, chiar și dintr-un punct de vedere pur uman, este puțin elegantă. Nu de puține ori, chiar evoluția spontană a evenimentelor ajunge să dezvăluie cât de artificială era acea poziție, punând în criză persoana care trăise în afara realității sale, obligând-o atunci să «vei sta cu ruşine pe ultimul loc» (v. 9).
Dar prin această parabolă Domnul nu vrea să se limiteze la a denunța deșertăciunea, ci dorește mai ales să ne învețe calea pentru a ajunge la adevărul nostru. De aceea propune să nu ne grăbim să căutăm un loc de frunte sau să pretindem să fim tratați într-un anumit fel. Ne îndeamnă să lăsăm ca Tatăl nostru Dumnezeu să fie cel care ne spune «Prietene, urcă mai sus!» (v. 10), adică să ne spună că pentru El suntem întotdeauna prietenii Săi și că singurul lucru care contează cu adevărat este să fim alături de El. Condiția noastră de fii ai lui Dumnezeu este adevărul cel mai fundamental, de la care putem prețui și construi tot restul în viețile noastre.
«Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat» (v. 11). Sfânta Maria ne învață să parcurgem cu bucurie acest drum pe care ni-l propune fiul ei: «a privit la umilinţa slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic» (Lc 1,48-49).