Evanghelie (In 7,40-53)
Când au auzit aceste cuvinte, unii din mulțime au spus: „Acesta este într-adevăr Profetul!” Alții ziceau: „Acesta este Cristos!” Dar alții spuneau: „Oare vine Cristos din Galileea? Nu a spus oare Scriptura: Cristos se trage din neamul lui David și din Betleem, satul de unde era David?”
Așadar, s-a făcut dezbinare în popor din cauza lui. Unii dintre ei voiau să-l prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe el.
Atunci, gărzile s-au întors la arhierei și farisei. Aceștia le-au zis: „De ce nu l-ați adus?” Gărzile au răspuns: „Nimeni n-a vorbit vreodată ca omul acesta!” Fariseii le-au zis: „Nu cumva v-ați lăsat amăgiți și voi? Oare a crezut în el cineva dintre conducători sau dintre farisei? Dar mulțimea aceasta care nu cunoaște Legea este blestemată”.
Nicodim, unul dintre ei, cel care venise mai înainte la el, le-a zis: „Oare Legea noastră condamnă un om înainte de a-l audia și de a ști ce a făcut?”
I-au răspuns și au zis: „Nu cumva ești și tu din Galileea? Studiază și vezi că nici un profet nu s-a ridicat din Galileea”. Și s-a dus fiecare la casa lui.
Comentariu la Evanghelie
Evangheliile ne spun că, de-a lungul vieții lui Isus, mulți oameni I-au auzit cuvintele în momente și locuri diferite: în Templu sau în sinagogă, într-o casă, în timpul unei mese sau pe țărmul mării. Însă nu toți Îl ascultau cu aceeași deschidere.
Pasajul din Evanghelia după Ioan, pe care liturgia ni-l propune astăzi, ne arată o gamă variată de atitudini față de ascultarea Domnului. Pe de o parte, erau cei care Îl considerau „Profetul” așteptat de Israel sau „Cristosul”, Mesia davidic care avea să-și salveze poporul; pe de altă parte, unii Îl vedeau ca pe un impostor și doreau să-L aresteze.
Prezența lui Isus, atunci ca și acum, este motiv de neînțelegere și de divizare, un „semn de contradicție, pentru ca gândurile multor inimi să fie descoperite” (Lc 2,34-35).
Gărzile trimise de preoți și farisei pentru a-L prinde pe Isus rămân uimite la auzul cuvintelor Sale: „Nimeni n-a vorbit vreodată ca omul acesta!” Acești personaje secundare și fără nume ne amintesc de necesitatea de a asculta cuvântul lui Dumnezeu cu simplitate și cu o inimă deschisă voinței divine.
În schimb, fariseii rămân prizonieri ai propriilor idei și convingeri. O cunoaștere rigidă a Scripturii și a tradiției îi împiedică să se lase surprinși de noutatea cuvântului Domnului.
Acest cuvânt continuă să răsune în urechile noastre, iar, așa cum ne sugerează Nicodim – unul dintre puținii farisei prudenți și deschiși – nu putem lua decizii fără a-L asculta mai întâi pe acest Om și fără a cunoaște ce a făcut pentru noi. Dacă Îl ascultăm cu o inimă simplă, vom fi ca Maria din Betania, „așezată la picioarele Domnului, ascultând cuvântul Lui” (Lc 10,39), sau ca Petru, care a recunoscut că doar cuvintele lui Isus ne mântuiesc: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (In 6,68).
În cele din urmă, cuvintele lui Isus, pe care le găsim în lectura zilnică a Evangheliei, ne vorbesc despre viața noastră și ne învață voința Tatălui în activitățile noastre obișnuite. De aceea, „trebuie să reproducem în viața noastră viața lui Cristos, cunoscându-L pe Cristos: citind și meditând mereu Sfânta Scriptură” (Sf. Josemaría, Este Cristos care trece, nr. 14).