Evanghelie (Lc 11,27-28)
În timp ce spunea acestea, o femeie din mulțime și-a ridicat vocea și a spus: „Fericit sânul care te-a purtat și pieptul la care ai supt!”
Dar el a zis: „Mai degrabă, fericiți sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păstrează!”
Comentariu la Evanghelie
Liturgia de astăzi ne prezintă încheierea unei lungi conversații a lui Isus cu mulțimea, pe care sfântul Luca a cuprins-o în capitolul 11 al evangheliei sale. Acest capitol începe cu cererea discipolilor către Isus să-i învețe să se roage, la care Învățătorul răspunde cu Tatăl Nostru. Continuă apoi cu câteva exemple care subliniază necesitatea de a ne ruga cu încredere Tatălui nostru Dumnezeu. Apoi, cuvintele Domnului devin mai aspre, întrucât El întâlnește opoziția și necredința unora care nu reușeau să creadă cu adevărat în El.
În acest context trebuie citită evanghelia de astăzi. În ea vedem că Isus nu întâlnește doar opoziție oriunde merge, ci și un entuziasm mare, până în punctul în care o femeie din mulțime ridică glasul și strigă cu fervoare: „Fericit sânul care te-a purtat și pieptul la care ai supt!” Această femeie a știut să recunoască în Domnul ceva extraordinar și era poate copleșită de bucurie din ceea ce auzea și vedea la Isus.
Răspunsul Învățătorului poate surprinde la început. Pare că răspunde cu cuvinte aspre la această dovadă de afecțiune, dar în realitate vrea să o invite pe acea femeie să persevereze în urmarea cuvintelor Sale. Isus știe foarte bine că sunt mulți care încep cu mult entuziasm, dar nu reușesc să persevereze. O spusese deja mai înainte, în parabola semănătorului, despre unii ascultători ai cuvântului care „ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp, dar în momentul încercării, dau înapoi” (Lc 8,13).
De aceea, Domnul o invită să clădească pe un teren sigur, să își pună temeliile pe stâncă (cf. Lc 6,47-49), nu doar ascultând și manifestând prin cuvinte afecțiunea ei, ci și trăind și punând în practică învățătura Lui. Această lecție a Învățătorului este aceea pe care sfântul Josemaría ni o transmite cu accente autobiografice într-un punct din Drum: „Se povesteşte despre un suflet că, spunându-I Domnului în rugăciune, „Isuse, te iubesc“, a auzit din cer acest răspuns: «Faptele sunt iubire, şi nu bunele intenţii». Gândeşte-te dacă nu cumva şi tu meriţi acest afectuos reproş” (nr. 933).