Evanghelie (Mc 4,1-20)

A început din nou să înveţe pe ţărmul mării şi s-a adunat în jurul lui o mulţime aşa de mare încât el, urcându-se, s-a aşezat în barcă, pe mare. Şi toată mulţimea era pe uscat, lângă mare. El îi învăţa multe în parabole. Şi le spunea în învăţătura lui:

„Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene. Şi, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Au venit păsările cerului şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe loc pietros unde nu avea pământ mult şi îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc. Iar când soarele a răsărit, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini. Spinii au crescut şi au înăbuşit-o şi nu a dat rod. Iar alta a căzut în pământ bun şi a dat rod. A încolţit, a crescut şi a adus: una – treizeci, alta – şaizeci, alta – o sută”.

Şi a zis: „Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!”

Când a rămas singur, cei din jurul lui, împreună cu cei doisprezece, l-au întrebat despre parabole, iar el le-a spus: „Vouă vă este dat misterul împărăţiei lui Dumnezeu; celor din afară toate li se spun în parabole, pentru ca de privit să privească, dar să nu vadă, de ascultat să asculte, dar să nu înţeleagă; ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi”.

Apoi le-a spus: „Nu înţelegeţi această parabolă? Cum veţi înţelege atunci toate parabolele? Semănătorul seamănă cuvântul. Aceştia sunt cei care sunt de-a lungul drumului unde se seamănă cuvântul: când îl ascultă, vine imediat Satana şi ia cuvântul semănat în ei. Cei semănaţi pe loc pietros sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici. Dacă vine o încercare sau o persecuţie din cauza cuvântului, se scandalizează îndată. Alţii sunt cei semănaţi între spini. Aceştia sunt cei care au ascultat cuvântul, dar grijile acestei lumi, amăgirea bogăţiilor şi celelalte pofte intră şi înăbuşă cuvântul şi rămâne fără rod. Apoi sunt cei care sunt semănaţi în pământ bun. Aceştia ascultă cuvântul, îl primesc şi aduc rod: unul – treizeci, altul – şaizeci, altul – o sută”.

Comentariu la Evanghelia zilei

În parabola semănătorului, Isus vorbește despre patru posibile destine ale seminței aruncate de semănător la întâmplare. Astăzi ne vom concentra asupra boabelor care cad printre spini.

Domnul le explică ucenicilor că sămânța care cade printre spini simbolizează ceea ce li se întâmplă celor care „au ascultat cuvântul, dar grijile acestei lumi, amăgirea bogăţiilor şi celelalte pofte intră şi înăbuşă cuvântul şi rămâne fără rod” (vv. 18-19).

Spre deosebire de sămânța care cade pe drum sau pe teren pietros, în acest caz sămânța a reușit să germineze și să înceapă să crească. Totuși, mai târziu, când apar dificultăți, planta este sufocată, iar rezultatul este același ca în celelalte cazuri.

Lâncezeala sufletului este o boală strâns legată de acești spini. Micile lipsuri de caritate rămase fără căință, micile omisiuni în relația noastră de iubire cu Dumnezeu, căutarea satisfacerii dorințelor profunde ale inimii în oameni sau lucruri care nu fac decât să amplifice această sete, închiderea față de opiniile sau modul de gândire al celorlalți – toate acestea sunt cauze posibile ale proliferării spinilor în jurul plantei.

Totuși, niciuna dintre aceste cauze, luată singură, nu este suficientă pentru a sufoca o sămânță plantată de Dumnezeu. Ar fi de ajuns să ne examinăm conștiința pentru câteva minute în prezența Domnului și să ne întoarcem cu căință la brațele Sale, pentru ca El să ne vindece și să ne umple de dorința de a lupta din nou, de a o lua de la capăt.

Dedicarea câtorva minute zilnic pentru a ne examina conștiința ne ajută să identificăm spinii care cresc în sufletul nostru și în jurul nostru. Iar prin actul finalde căință – cea mai importantă parte a examinării – Domnul va îndepărta acei spini, permițând plantei să crească liber și armonios.