Evanghelie (Mc 12,18-27)

Apoi au venit la el saduceii, care spun că nu este înviere, și l-au întrebat:

„Învățătorule, Moise a scris pentru noi: dacă cineva are un frate care moare și lasă în urmă soția fără a avea copii, să o ia fratele lui ca soție și să ridice urmași fratelui său. Erau deci șapte frați. Primul și-a luat soție și, murind, nu a lăsat urmași. Al doilea a luat-o și a murit fără să lase urmași. Tot la fel al treilea. Și toți cei șapte nu au lăsat urmași. După ei toți, a murit și femeia. La înviere, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi soție? Căci toți șapte au avut-o de soție”. 

Isus le-a zis: „Oare nu vă înșelați voi tocmai pentru că nu cunoașteți Scripturile și nici puterea lui Dumnezeu? Căci atunci când vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. Cât despre morți, că vor învia, nu ați citit în cartea lui Moise, în textul despre rug, cum i-a spus Dumnezeu: Eu sunt Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob? El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Vă înșelați amarnic!”

Comentariu la Evanghelie

Este firesc să ne întrebăm, într-un mod sănătos, despre viața de după înviere. Ni se pare atât de misterioasă, încât calea cea mai obișnuită de a o explica este să o raportăm la ceva din ceea ce trăim aici și acum. Totuși, chiar Paul ne amintește: „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care Îl iubesc” (1Co 2,9). Apostolul spune că a fost răpit în paradis și a auzit cuvinte de negrăit, „pe care nu este îngăduit omului să le rostească” (2Co 12,4). Dar ce poate înțelege din lucrurile lui Dumnezeu o persoană „carnală”, adică o persoană care nu este încă „spirituală”, care nu se lasă instruită de Duhul? (cf. 1Co 3,1-3).

Tot ceea ce experimentăm și trăim aici ne spune ceva despre viața glorioasă. Și totuși, acea noutate care ne așteaptă – „iată, fac toate lucrurile noi” (Ap 21,5) –, acea slavă depășește complet înțelegerea noastră: „sunt convins că suferințele timpului prezent nu sunt comparabile cu slava viitoare care se va descoperi în noi” (Rom 8,18). Ce am putea spune despre „omul desăvârșit, la măsura plinătății lui Cristos” (Ef 4,13)? Și totuși, cât de ușor este să micșorăm ceea ce este mai mare, să vorbim cu trivialitate despre ceea ce este mai înalt!

Saducheii îi pun lui Isus o întrebare care, în opinia lor, reduce la absurd credința în înviere. Pentru aceasta se bazează pe Legea mozaică (cf. Dt 25,5-6; Gn 38,8). Iar Isus le răspunde folosind aceeași Lege pentru a le spune că nu au înțeles-o (cf. Ex 3,6). Pentru cel care nu vrea să creadă, textele nu sunt niciun obstacol, pentru că pot fi întotdeauna răstălmăcite pentru a spune ceea ce cineva dorește, ignorându-le pe altele. Fragmentul de astăzi amintește aceste cuvinte: „dar mintea lor s-a împietrit. Căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, același văl rămâne neînlăturat, pentru că el este îndepărtat numai în Cristos” (2Co 3,14). A privi spre Cristos, a ne deschide Lui prin credință, ne transformă. În Cristos vedem înțelepciunea și puterea Dumnezeului celui viu și al vieții. Numai Duhul Său este capabil să ne deschidă inima și înțelegerea. Cât de important este să ne raportăm la El pentru a ne deschide misterelor lui Dumnezeu și a trăi din ele!