Evanghelie (In 5,17-30)

Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez și eu!” 

Pentru aceasta, iudeii căutau și mai mult ca să-l ucidă, căci nu numai că nu ținea sâmbăta, ci spunea că Dumnezeu era Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu. 

Așadar, Isus a răspuns și le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Fiul nu poate face nimic de la sine dacă nu-l vede pe Tatăl făcând, căci tot ce face el, face și Fiul la fel. Pentru că Tatăl îl iubește pe Fiul și îi arată toate câte le face și-i va arăta lucruri și mai mari decât acestea, ca să vă mirați. După cum Tatăl învie morții și le dă viață, la fel și Fiul dă viață celor cărora vrea să le dea. De fapt, Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata i-a dat-o Fiului, pentru ca toți să-l cinstească pe Fiul așa cum îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu-l cinstește pe Fiul, nu-l cinstește pe Tatăl care l-a trimis. 

Adevăr, adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu și crede în cel care m-a trimis are viata veșnică și nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viață. 

Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – și chiar acum este – când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi vor trăi, căci, după cum Tatăl are viața în sine, tot așa i-a dat și Fiului să aibă viața în sine și i-a dat puterea să facă judecata, pentru că este Fiul Omului. 

Nu vă mirați de aceasta, pentru că vine ceasul în care toți cei care sunt în morminte vor auzi glasul lui. Și vor ieși spre învierea vieții cei care au făcut binele, iar cei care au săvârșit răul, spre învierea judecății. 

Eu nu pot să fac nimic de la mine. Judec după cum aud și judecata mea este dreaptă, pentru că nu caut voința mea, ci voința celui care m-a trimis.

Comentariu la Evanghelie

După ce vindecă un om într-o zi de sâmbătă, Isus este atacat de farisei pentru că a încălcat tradițiile lor, dar, în esență, motivul real este că El afirma că este egal cu Dumnezeu. În acest pasaj, Isus folosește obiecțiile lor pentru a explica relația Sa cu Tatăl, afirmând multe atribute divine.

Începe dând de înțeles că acțiunile Sale sunt, de fapt, lucrarea Tatălui (In 5,17). Afirmația divinității Sale îi înfurie pe farisei (In 5,18). De aceea continuă argumentul, spunând că este capabil să facă lucrări și mai mari decât miracolul de care se plâng (In 5,20). Afirma că are putere asupra vieții și a morții (In 5,21), autoritate de a judeca (In 5,22) și onoare divină (In 5,23). Spune că cei care resping mesajul Său Îl dezonorează pe Dumnezeu (In 5,24) și că numai cei care cred în El vor avea viață veșnică (In 5,25). Acest pasaj culminează cu declarația: „Așa cum Tatăl are viața în Sine, tot astfel I-a dat și Fiului să aibă viața în Sine” (In 5,26), o afirmație clară a divinității lui Cristos.

Miracolele Domnului nostru, precum vindecarea care a provocat această confruntare, au demonstrat că învățăturile Sale erau garantate de Dumnezeu ca fiind adevărate. Însă una dintre învățăturile Sale centrale era că El este divin, iar acest lucru era foarte greu de acceptat pentru farisei, chiar și în fața dovezilor miraculoase. Vedem în acest pasaj că, atunci când este contestat, Isus nu se retrage din afirmația Sa, ci găsește modalități de a o reafirma și mai clar.

Îl cunoaștem pe Dumnezeu mai profund cunoscându-L pe Isus Cristos decât prin orice alt mijloc. Când medităm la acțiunile Sale, așa cum sunt descrise în Evanghelii, trebuie să ne amintim mereu că El era și divin, și uman. Lecția principală din tot ceea ce a făcut este că Dumnezeu a acționat în acel fel. Astfel, ni se permite să Îl cunoaștem personal pe Dumnezeu. De asemenea, unul dintre scopurile apostolatului este să îi îndemne pe oameni să citească Evangheliile, pentru că, în ele, Îl văd pe Cristos, iar „cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (In 14,8).