Evanghelie (Mt 26,14-25)
Atunci, unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la arhierei și le-a zis: „Ce vreți să-mi dați și eu vi-l voi da pe mâna voastră?” Ei i-au plătit treizeci de arginți. Și de atunci căuta un prilej potrivit ca să-l dea pe mâna lor.
În prima zi a Azimelor, s-au apropiat discipolii de Isus și l-au întrebat: „Unde vrei să-ți pregătim ca să mănânci Paștele?”
El le-a spus: „Mergeți în cetate la cutare și spuneți-i: «Învățătorul spune: Timpul meu este aproape; la tine vreau să celebrez Paștele cu discipolii mei»”.
Discipolii au făcut cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele.
Când s-a făcut seară, s-a așezat la masă cu cei doisprezece.
Și, pe când mâncau, a spus: „Adevăr vă spun: unul dintre voi mă va trăda”.
Întristați peste măsură, au început să-i spună unul câte unul: „Oare eu sunt, Doamne?”
El, răspunzând, a zis: „Cel care a întins mâna cu mine în blid, acela mă va trăda. Fiul Omului merge, după cum este scris despre el, dar vai acelui om prin care Fiul Omului este trădat! Mai bine ar fi fost pentru acel om să nu se fi născut”.
Iuda, cel care îl trăda, a luat cuvântul și a zis: „Oare eu sunt, Învățătorule?”
El i-a răspuns: „Tu ai spus-o”.
Comentariu
Se apropie deznodământul vieții lui Isus pe pământ. Predica Domnului nu i-a lăsat indiferenți pe cei care Îl ascultau: pe de o parte, se află cei simpli, cei deschiși la acțiunea lui Dumnezeu, cei care au îndrăzneala de a crede în mesajul său mântuitor; pe de altă parte, se află cei închiși în propriile convingeri, cei care nu sunt dispuși să se schimbe, cei care văd în cuvintele pline de speranță ale Învățătorului o amenințare la adresa poziției lor. Isus a întins mâna către toți: mulți s-au agățat de ea și au lăsat bucuria să pătrundă în viața lor. Dar alții s-au închis și mai tare, și merg cu pași grăbiți pe calea disperării.
Se împlinește profeția bătrânului Simeon: „Acesta este pus spre căderea și ridicarea multora în Israel și ca un semn de contradicție (...) pentru ca gândurile din multe inimi să fie descoperite” (Lc 2,34-35). Din inima lui Iuda izvorăsc roadele lăcomiei și ale invidiei, care îl duc să săvârșească cea mai gravă dintre crime. Din inima discipolilor răsare, însă, lumina: ei doresc să celebreze Paștele împreună cu Învățătorul și vor să-l pregătească așa cum le-a spus El. Alături de El vor să-și amintească istoria Poporului lor, poate pentru că intuiesc că, în El, această istorie ajunge la plinătate.
Isus descoperă și gândurile propriei inimi. În timpul cinei pascale, o remarcă dezvăluie durerea pe care o poartă în suflet: „Adevăr vă spun: unul dintre voi mă va trăda” (v. 21). Deruta rupe atmosfera de intimitate care se crease în Cenacol. Apostolii nu știu ce să spună și aleg o reacție care îmbină simplitatea lor cu încrederea în Învățător. Întreabă: „Oare eu sunt, Doamne?” (v. 22).
Contemplând Pătimirea, personajele care apar par să reflecte atitudinea fundamentală pe care fiecare om o poate avea în fața lui Isus: fidelitate, compasiune, respingere, slăbiciune, pocăință… Fiecare personaj ne transmite un mesaj, ne ajută să descoperim gândurile pe care le purtăm în inimă, să recunoaștem capacitatea ei de a se înălța prin gesturi mari de iubire, dar și de a cădea în capcanele egoismului. În ciuda slăbiciunilor noastre, vrem să-i rămânem fideli lui Isus. Asemenea apostolilor, ne putem apropia cu umilință de Domnul în rugăciune și să-I cerem să ne lumineze, ca să ne cunoaștem mai bine și să îndepărtăm din noi tot ceea ce ne separă de El. Isus ne va arăta adevărul inimii noastre și, mai presus de toate, puterea milostivirii Sale.