Evanghelie (Lc 10,38-42)

Pe când mergeau, au intrat într-un sat. Acolo l-a primit în casa ei o femeie cu numele de Marta. Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui. Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei.

Venind la el, i-a zis: „Doamne, nu-ți pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!”

Domnul i-a răspuns: „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijești și te frămânți, însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”.

Comentariu la Evanghelie

Evanghelia din Liturghia de astăzi ne amintește o întâlnire scurtă, dar semnificativă, între Isus, Marta și Maria. Marta, gazda Domnului, umblă încoace și încolo, plină de îngrijorare –complet ocupată– și neliniște din cauza treburilor casnice. Sora ei, în schimb, se așază lângă Domnul, la picioarele Lui, într-o atitudine de interes și ascultare a ceea ce spune El. Relatarea scoate în evidență contrastul dintre atitudinea exterioară a celor două; cuvintele lui Isus vizează atitudinile. La exterior, Maria este aproape de Domnul, așezată lângă El, liniștită și ascultând; Marta este departe de Domnul, în picioare, agitată și vorbind. Mai mult, când Marta se apropie de Isus, o face așezându-se în față, aproape într-o atitudine de sfidare.

Atât la exterior, cât și la interior, relatarea amintește puțin de cea a învierii lui Lazăr (In 11,1-44): Marta neliniștită, confuză în ideile ei și cu dificultate în a asculta; Maria liniștită, ascultând cu docilitate și cu încredere la picioarele lui Isus. În textul lui Luca, Marta are în minte doar slujirea, nevoile imediate legate de masă. Isus profită de situație pentru a le instrui pe amândouă. Nu este vorba despre o judecată asupra exteriorului, ci asupra inimii. Mâncarea este necesară, dar un singur aliment este indispensabil, și acela este cuvântul Domnului, cuvânt de viață veșnică –o viață care nu trece– care ne luminează asupra sensului a tot restul.

Isus vine în casa noastră. Și am putea crede că cel mai important lucru este ceea ce Îi putem oferi și povesti. Dar, în realitate, cel mai important este ceea ce ne oferă El: «împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui» (Mt 6,33), «hrana care rămâne spre viaţa veşnică» (In 6,27). Viața trupului este importantă și, în general, stă în puterea noastră să avem grijă de ea, dar la ce folosește această viață dacă cineva nu ajunge la viața veșnică? Isus nu face o judecată asupra faptelor noastre, ci asupra atitudinii cu care le facem: ne cere ca ele să fie prilej de dialog adevărat cu Dumnezeu și să știm să discernem asupra importanței lor.