Evanghelie (Mc 9,30-37)
Plecând de acolo, au trecut prin Galileea și nu voia ca cineva să știe, căci îi învăța pe discipolii săi și le spunea: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și îl vor ucide, iar după ce îl vor ucide, a treia zi va învia”.
Ei, însă, nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-l întrebe.
Au venit la Cafarnaum și, când erau în casă, i-a întrebat: „Despre ce ați discutat pe drum?”
Însă ei tăceau, căci pe drum discutaseră unii cu alții despre cine este mai mare.
Așezându-se, i-a chemat pe cei doisprezece și le-a spus: „Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor”.
Și, luând un copil, l-a așezat în mijlocul lor, apoi, luându-l în brațe, le-a spus: „Oricine primește un astfel de copil, în numele meu, pe mine mă primește; iar cine mă primește pe mine, nu pe mine mă primește, ci pe acela care m-a trimis”.
Comentariu la Evanghelie
Cuvintele Domnului sunt clare, însă evanghelistul notează că „ei nu înțelegeau cuvintele Lui și se temeau să-L întrebe”. Se împotriveau să accepte ceea ce Isus le spunea. Cât de diferită este logica lui Dumnezeu, care vede suferința ca un drum spre glorie, față de logica omenească, care refuză să accepte ceea ce nu este dorit și nu oferă satisfacție propriilor gusturi!
În timp ce Isus merge hotărât spre Cruce, niciunul dintre ei nu se înduioșează de suferințele ce-L așteaptă pe Învățător și nu se grăbește să-I fie alături; dimpotrivă, se lasă prinși în certuri egoiste, fiecare căutându-și propriul avantaj. Câtă nepricepere! Pe bună dreptate ar fi meritat respingerea lui Isus, însă acest lucru nu s-a întâmplat. În ciuda limitărilor lor evidente, nu Și-a retras încrederea în ei. „Ce dezamăgire pentru Cristos! „Și totuși – observă Mons. Ocáriz – El le-a încredințat Biserica, așa cum ne-o încredințează și nouă acum, deși și noi cădem în dispute și diviziuni” [1].
„Ce ne spun toate acestea? – se întreba Benedict al XVI-lea – Ne reamintesc că logica lui Dumnezeu este întotdeauna alta decât a noastră, așa cum El însuși a revelat prin profetul Isaia: «Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele» (Is 55,8). De aceea, a-L urma pe Domnul cere întotdeauna o convertire profundă – din partea fiecăruia dintre noi –, o schimbare a modului de a gândi și de a trăi; presupune deschiderea inimii pentru a asculta, pentru a ne lăsa luminați și transformați lăuntric” [2].
Isus are răbdare cu slăbiciunile acestor oameni și le explică propria Sa logică, logica iubirii care devine slujire până la dăruirea totală: „Dacă cineva vrea să fie cel dintâi, să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor” (v. 35). „Nu vă încântă acest mod de a proceda al lui Isus? – comentează Sfântul Josemaría – Îi învață doctrina și, ca să înțeleagă, le dă un exemplu viu. Cheamă un copil, dintre cei care alergau prin acea casă, și îl strânge la pieptul Său. Această tăcere elocventă a Domnului nostru! Deja a spus totul: El îi iubește pe cei care se fac precum copiii. Apoi, adaugă că rezultatul acestei simplități, a acestei umilințe a spiritului, este faptul că Îi poți îmbrățișa pe El și pe Tatăl care este în ceruri” [3].
Dumnezeu, care este cu adevărat mare, nu se teme să se coboare și să se facă ultimul. Isus se identifică cu acest copil. El Însuși S-a făcut mic. Noi însă, care suntem mici, ne credem mari și dorim să fim primii, pentru că suntem orgolioși. A-L urma pe Cristos este dificil, dar numai cel care se face mic, asemenea Lui, va putea face lucruri mari.
[1] Fernando Ocáriz, În lumina Evangheliei, Unitate și dezbinare.
[2] Benedict al XVI-lea, Angelus, 23 septembrie 2012.
[3] Sfântul Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 102.