Evanghelie (Mt 23, 23-26)

„Vai vouă, cărturarilor și fariseilor ipocriți! Voi dați zeciuială din mentă, din mărar și din chimion, dar lăsați la o parte părțile cele mai grele din Lege: dreptatea, îndurarea, credința. Acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați. Călăuze oarbe! Voi strecurați țânțarul, dar înghițiți cămila. 

Vai vouă, cărturarilor și fariseilor ipocriți! Voi curățați exteriorul paharului și al farfuriei, dar în interior sunt pline de jaf și necum-pătare. Fariseu orb! Curăță mai întâi interiorul paharului ca să devină curat și exteriorul lui”.

Comentariu la Evanghelie

Această Evanghelie de astăzi face parte din discursul „vaiurilor”, în care Isus explică urmările unui simplu împliniri exterior al Legii. Există un calificativ al lui Isus care se repetă: ipocriți și orbi. Ipocritul este cel care spune un lucru, dar face altul, se comportă ca un actor în viața reală. Iar ipocritul își schimbă ușor lăuntric inima și devine orb. Își schimbă modul de a vedea lucrurile, le adaptează la circumstanțele lui personale, se gândește la sine după propria-i conveniență și această atitudine îl conduce la orbire.

Cărturarii și fariseii fac fapte exterioare precum plata zeciuielii, curățirea paharului și a farfuriei etc., dar le fac pentru a fi văzuți de ceilalți. Toate aceste fapte sunt bune. Însă atitudinea interioară este egoistă. Nu le fac din iubire, din milostivire sau din fidelitate, așa cum indică Isus. Acestea sunt inima Legii, motivul pentru care se împlinesc acțiunile exterioare.

În fața ochilor lui Dumnezeu, interioritatea are întâietate asupra exteriorității. Acțiunile noastre exterioare sunt consecința interiorității noastre. Ne sfințim curățindu-ne intențiile, luptând pentru a alege bine, cultivând dorința de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de toate. Așadar, ceea ce facem în exterior este cauzat de inimă. De aceea, ceea ce trebuie să schimbăm este inima noastră. După cum spune papa Francisc: „Granița dintre bine și rău nu se află în afara noastră, ci mai degrabă înăuntrul nostru. Ne putem întreba: unde este inima mea? (...). Fără o inimă purificată, nu se pot avea mâini cu adevărat curate și buze care să rostească cuvinte sincere de iubire, de milostivire, de iertare. Numai inima sinceră și purificată poate face acest lucru”^[1].

Evanghelia își păstrează mereu actualitatea sa vie. De aceea, ne putem întreba dacă și nouă ni se întâmplă același lucru ca și cărturarilor și fariseilor: ce mă motivează să fac această acțiune, iubirea de Dumnezeu și de aproapele, sau propria mea satisfacție personală? Sfântul Josemaría ne încuraja: „când Îl iubești pe Dumnezeu cu sinceritate, nu zgârcești dăruirea, iubirea, care se manifestă în mii de detalii zilnice. Iar atunci când iubești cu adevărat, dăruiești cu bucurie, fără să socotești și fără să cauți mulțumire: este suficientă, atunci, pentru suflet, ocazia de a se consuma cu bucurie!”^[2]. Să-i cerem Sfintei noastre Maici, Maria, ajutorul de a acționa mereu din iubire față de Dumnezeu și față de aproapele.

[1] Francisc, Angelus, 30-VIII-2015

[2] Javier Echevarria, Memoria del Beato Josemaría Escrivá, p. 52.