Evanghelie (Mc 10, 17-27)
Când pleca la drum, un om a venit în fugă și, îngenunchind, l-a întrebat: „Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?”
Isus i-a zis: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu. Cunoști poruncile: Să nu ucizi! Să nu comiți adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înșeli! Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!”
Atunci el i-a zis: „Învățătorule, toate acestea le-am păzit din tinerețea mea”. Isus, privindu-l, l-a îndrăgit și i-a spus: „Un lucru îți lipsește: mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-mă!”
Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogății.
Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: „Cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății!”
Discipolii se mirau de cuvintele lui.
Dar Isus le-a zis din nou: „Copii, cât de greu se intră în împărăția lui Dumnezeu! Mai ușor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu”.
Iar ei erau peste măsură de uluiți și spuneau între ei: „Atunci, cine se poate mântui?”
Privindu-i, Isus le-a spus: „Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile”.
Comentariu la Evanghelie
Cum putem intra în viața veșnică? Nu este o chestiune de realizări personale sau de statut social, ci de a-L primi pe Dumnezeu cu inima curată, asemenea unui copil (cf. Mc 10,13-31). În acest context, tânărul bogat Îl întreabă pe Isus cum poate moșteni viața veșnică. Fără să-Și dezvăluie natura divină, Cristos îl invită să respecte poruncile. Tânărul Îi răspunde că deja le împlinește. Privindu-l cu iubire, Isus îl îndeamnă să-și vândă averea și să o dăruiască săracilor. Nu toți primii creștini au fost chemați să facă acest lucru, dar pentru acest tânăr, da. Totuși, atașat prea mult de bunurile sale, el nu are inima destul de generoasă pentru a răspunde acestei chemări. Ceea ce îi cerea Isus era posibil (cf. Mc 10,29-31), dar necesita o credință mare și un suflet deschis.
Tânărul pleacă întristat. Atașamentul de lucrurile materiale devine o formă de idolatrie: ocupă mintea și paralizează libertatea de a-L iubi pe Dumnezeu. Detașarea, în schimb, înalță sufletul și îl deschide spre ceilalți. Credința este mult mai prețioasă decât aurul (cf. 1 Pet 1,7), căci prin ea putem primi adevăratele bogății ale lui Cristos – viața veșnică. Însă acest drum nu este ușor, iar Isus îl ilustrează prin imaginea cămilei și a urechii acului. Oricare ar fi interpretarea acestui pasaj, mesajul rămâne clar: dăruirea totală costă. Dar pentru Dumnezeu, totul este posibil. Inclusiv pentru un tânăr, care are întreaga viață înainte. Să cerem Duhului Sfânt acea tinerețe a sufletului care ne deschide spre aventura iubirii: dăruirea de sine pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Sfințenia este o chemare radicală pentru toți – nu permite două viteze - și, în același timp, răspunde unei vocații personale unice pentru fiecare dintre noi.