Evanghelia zilei de luni: Nu am găsit o credință atât de mare

Comentariu la Evanghelia zilei de luni din săptămâna I din Advent: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, dar spune numai un cuvânt și va fi vindecat servitorul meu”. Să învățăm din credința și din smerenia centurionului, ca să nu uităm niciodată că orice muncă este un prilej de a-l iubi pe aproapele.

Comentariu la Evanghelie

În Evanghelia de astăzi ni se prezintă un străin ca model de credință. De fapt, el primește unul dintre cele mai mari elogii ale lui Isus consemnate în evanghelii: „Adevăr vă spun că la nimeni în Israel nu am găsit o astfel de credință” (v. 10).

Centurionul acționează cu simplitate: are o dificultate și merge la persoana despre care crede că îl poate ajuta să o rezolve. Dar, pentru a rezolva o problemă, mai întâi este necesar să o recunoaștem. Iar acest lucru, în anumite situații, nu ne este ușor.

Uneori va fi pentru că mergem prea repede și nu ne dăm seama. Ne lipsește timpul și acest lucru, uneori, se poate traduce prin faptul că ne este greu să percepem dificultățile persoanelor din jurul nostru.

Se poate întâmpla și să fi încetat să ne rugăm sau ca timpul pe care îl dedicăm rugăciunii să nu fie de calitate. Astfel, problema ni se pare de neabordat și preferăm să privim în altă parte, ca și cum timpul, de la sine, ar rezolva dificultățile.

Este adevărat că centurionul ne dă o lecție de credință în Domnul. Dar este o credință precedată de caritate. De o privire care știe să se oprească, fără grabă și cu grijă, pentru a fi atentă la preocupările celorlalți.

Poate de aceea i se pare atât de firesc să apeleze la Domnul pentru a-I cere o minune atât de mare. Pentru că știe că el nu are puterea de a-l vindeca, dar Isus o are.

Dorința centurionului de a avea grijă de soldatul său și de a-l ști sănătos îl face să-și deschidă inima înaintea Domnului. Într-un fel, el însuși Îi arată propria vulnerabilitate: neputința de a-l vindeca el însuși și nevoia absolută de o minune din partea lui Dumnezeu.


Comentariu la Evanghelie

În Evanghelia de astăzi ni se prezintă un străin ca model de credință. De fapt, el primește unul dintre cele mai mari elogii ale lui Isus consemnate în evanghelii: „Adevăr vă spun că nu am găsit la nimeni în Israel o astfel de credință”.

Sutașul acționează cu simplitate: are o dificultate și merge la persoana despre care crede că îl poate ajuta să o rezolve. Dar pentru a soluționa o problemă, mai întâi este necesar să o recunoaștem. Iar acest lucru, în anumite situații, nu ne este ușor.

Uneori va fi pentru că mergem prea repede și nu ne dăm seama. Ne lipsește timpul și acest lucru, uneori, se poate traduce prin faptul că ne este greu să percepem dificultățile persoanelor din jurul nostru.

Se poate întâmpla și să fi încetat să ne rugăm sau ca timpul pe care îl dedicăm rugăciunii să nu fie de calitate. Astfel, problema ni se pare de nesoluționat și preferăm să privim în altă parte, ca și cum timpul, de la sine, ar rezolva dificultățile.

Este adevărat că sutașul ne dă o lecție de credință în Domnul. Dar este o credință precedată de caritate. De o privire care știe să se oprească, fără grabă și cu solicitudine, pentru a fi atentă la preocupările celorlalți.

Poate de aceea i se pare atât de firesc să apeleze la Domnul pentru a-I cere un miracol atât de mare. Pentru că știe că el nu are puterea de a-l vindeca, dar Isus o are.

Dorința sutașului de a avea grijă de slujitorul său și de a-l vedea bine îl conduce la a-și deschide inima către Domnul. Într-un fel, îi arată propria sa vulnerabilitate: incapacitatea de a-l vindeca el însuși și absoluta nevoie de un miracol din partea lui Dumnezeu.

Pablo Erdozáin // Marcelo Amantino - Pexels