Evanghelia zilei de luni: Harul lui Dumnezeu lucrează în orice moment

Comentariu la Evanghelia zilei de luni din săptămâna a 17-a de peste an: „Împărăţia Cerurilor se aseamănă cu aluatul pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină, până ce a dospit toată plămădeala”. Dumnezeu ne dă harul Său din belșug. Să-L lăsăm să lucreze în noi, pentru ca El să împlinească scopurile pe care le-a rânduit.

Evanghelie (Mt 13, 31-35)

Le-a mai prezentat o parabolă:

„Împărăția cerurilor este asemenea cu un grăunte de muștar pe care un om îl ia și îl seamănă în ogorul său. Acesta este mai mic decât toate semințele, însă, după ce a crescut, este mai mare decât toate legumele și devine copac, așa încât vin păsările cerului și își fac cuiburi în ramurile lui”.

Le-a spus o altă parabolă: „împărăția cerurilor este asemenea cu plămada pe care o ia femeia și o ascunde în trei măsuri de făină până când dospește totul”.

Isus spunea mulțimilor toate acestea în parabole și nu le spunea nimic fără parabole, ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la crearea lumii

Comentariu la Evanghelie

Cât de clare sunt exemplele pe care ni le oferă Domnul! Clare și instructive, desigur, pentru că atunci când înțelegem bine lucrurile, modul nostru de a acționa se îmbunătățește considerabil.

Liturgia ne propune astăzi două exemple ale metodei Sale pedagogice, două parabole sau metafore scurte prin care ne arată cum lucrează harul în suflet. În realitate, ele descriu două etape ale acestei lucrări.

Mai întâi, bobul de muștar. Dacă citim parabola cu liniște, ajungem cu ușurință la concluzia că Dumnezeu nu se grăbește sau că felul Său de a măsura timpul este foarte diferit de al nostru.

Noi suntem obișnuiți să evaluăm eficiența acțiunilor noastre în funcție de rezultatele imediate. Dumnezeu nu. El știe să aștepte și are răbdare, chiar și atunci când suntem puțin docili în fața harurilor pe care ni le trimite.

A doua imagine este cea a aluatului pus în făină. Și aici regăsim ideea răbdării și a perseverenței. Dar mai apare una, la fel de importantă sau chiar mai mult: anume că aluatul trebuie să dospească totul: „până ce a dospit toată plămădeala”.

Aceasta înseamnă că harul lui Dumnezeu, spiritul creștin autentic, trebuie să fie prezent în ansamblul activităților noastre: în muncă, în relațiile de familie și sociale și, desigur, în viața noastră de pietate. Astfel, dacă suntem docili, Dumnezeu va putea să-și împlinească lucrarea de sfințire în sufletul nostru și să sfințească totodată mediul în care trăim.