Evanghelie (In 4,43-54)
După cele două zile, a plecat de acolo în Galileea Isus însuși dăduse mărturie că nici un profet nu este prețuit în propria lui patrie. Dar, când a ajuns în Galileea, galileenii l-au primit bine, pentru că văzuseră toate câte făcuse la Ierusalim la sărbătoare, căci și ei fuseseră la sărbătoare.
A venit deci, din nou, în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Acolo era un funcționar regal al cărui fiu era bolnav în Cafarnaum. Când a auzit acesta că Isus a venit din Iudeea în Galileea, a venit la el și l-a rugat să coboare și să-i vindece fiul, căci era pe moarte.
Atunci, Isus i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, nu credeți!”
Funcționarul regal i-a zis: „Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu!”
Isus i-a zis: „Mergi, fiul tău trăiește!”
Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus și s-a dus. Iar pe când cobora, servitorii lui i-au ieșit înainte, spunându-i că fiul lui trăiește. I-a întrebat, deci, la ce oră a început să-i fie mai bine, iar ei i-au spus: „Ieri, la ceasul al șaptelea, l-a lăsat febra”. Tatăl și-a dat seama că în ceasul acela îi spusese Isus „fiul tău trăiește”. Și a crezut el și toată casa lui.
Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus când a venit din Iudeea în Galileea.
Comentariu la Evanghelie
În mai multe momente din Evanghelie, Domnul nostru cere credință în El și în cuvintele Sale, nu doar în semnele și minunile pe care le săvârșește. În acest pasaj, se pare că funcționarul regelui L-a căutat pe Isus în primul rând pentru că dorea ca fiul său să fie vindecat, nu neapărat dintr-un interes sincer față de învățătura Lui.
Isus obține de două ori un act de credință din partea acestui om. Prima dată, în ciuda cuvintelor dure pe care i le adresează la început – „Dacă nu vedeți semne și minuni, nu credeți” –, omul nu se simte respins, ci insistă în rugămintea sa. Răspunsul său, „coboară înainte ca fiul meu să moară”, nu este neapărat cel mai convingător, dar este suficient pentru ca inima lui Isus să se înduioșeze și să înfăptuiască minunea.
Dumnezeu, în iubirea Sa, ne-a făcut mai ușor drumul către El prin Sfânta Umanitate a Fiului. Isus este Dumnezeu, dar și om; are o inimă umană și ne înțelege profund.
Isus îi spune funcționarului: „Mergi, fiul tău trăiește”. Acum, omul se află în fața unei alegeri. I se cere încă o dată să facă un act de credință: să creadă că fiul său este deja vindecat. Iar credința înseamnă să plece imediat, fără a mai încerca să-L convingă pe Isus să vină cu el. Și citim: „Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus și a plecat”.
Abia când ajunge acasă și i se spune că febra l-a părăsit pe fiul său „pe la ceasul al șaptelea”, primește un semn care îi confirmă credința. „Și a crezut el și toată casa lui”. Nu este vorba doar despre credința în minune. Acum, el crede cu adevărat în Domnul nostru: a devenit un discipol.
La început, credința acestui om nu era foarte puternică. Însă, atunci când este chemat, el crede, iar aceasta este suficient pentru Domnul nostru, care săvârșește o minune. În urma vindecării, credința lui este întărită. Așa acționează adesea Dumnezeu. După ce credem în El – ceea ce înseamnă a ne pune încrederea în El –, El ne oferă un har, iar acest lucru ne întărește și mai mult credința. Mai mult decât atât, credința noastră poate inspira și pe alții. Ca urmare a acestei minuni, întreaga sa familie a ajuns să creadă.