Evanghelie (Lc 10,1-12)
După acestea, Domnul a ales alți șaptezeci și doi și i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetățile și locurile pe unde avea să treacă el și le-a spus: „Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini. Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui. Mergeți! Iată, vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Nu luați cu voi nici pungă, nici desagă, nici încălțăminte și nu salutați pe nimeni pe drum. În casa în care intrați spuneți mai întâi: «Pace acestei case!» Și dacă se află acolo cineva vrednic de pace, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi. Rămâneți în casa aceea; mâncați și beți ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutați din casă în casă. Când intrați într-o cetate și vă primesc, mâncați ceea ce este pus înaintea voastră, vindecați bolnavii din ea și spuneți-le: «Împărăția lui Dumnezeu este aproape de voi». Dar, dacă intrați într-o cetate și nu vă primesc, ieșiți în piețele ei și spuneți: «Chiar și praful care s-a prins de picioarele noastre din cetatea voastră îl scuturăm împotriva voastră. Dar să știți aceasta: împărăția lui Dumnezeu este aproape». Vă spun că în ziua aceea va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea”.
Comentariu la Evanghelie
Dintre cei care Îl urmează, Isus îi alege pe șaptezeci și doi ca să meargă înaintea Lui și să le vestească popoarelor în care El va merge un mesaj foarte concret: Împărăția lui Dumnezeu este aproape.
Înainte de a-i trimite, îi avertizează că secerișul este foarte mare: persoanele la care trebuie să ajungă Împărăția lui Dumnezeu sunt multe, toate, pentru că Dumnezeu „vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului” (1 Tim 2,4). Cei care trebuie să vestească mesajul sunt, în schimb, puțini. În fața acestei realități, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să-L rugăm pe Dumnezeu să trimită mai mulți lucrători la secerișul Său.
Prin această învățătură a lui Isus, ne este clar că El este protagonistul mântuirii, nu noi; că mijloacele cele mai importante pentru a duce credința în inimi nu sunt mijloacele omenești, ci cele supranaturale. Primul lucru nu este să punem în mișcare activități apostolice, să vorbim, să scriem, să ne deplasăm dintr-un loc în altul al lumii. Primul lucru este să ne rugăm. Apostolatul va fi eficace numai dacă se întemeiază pe rugăciune, pe unirea de iubire cu Dumnezeu.
Și cine sunt acei lucrători de care este atâta nevoie? Toți creștinii: laici, preoți, persoane consacrate... Toți suntem chemați de Dumnezeu să ducem întregii lumi vestea cea bună a mântuirii: Isus este Cristosul, Mesia; a murit și a înviat pentru noi; a venit să instaureze Împărăția lui Dumnezeu în lume și în inima fiecărui om.
Conciliul Vatican II a dorit să le adreseze laicilor un apel special, amintindu-le că însuși Domnul este Cel care îi invită „să se unească tot mai intim cu El și, făcându-și proprii lucrurile Lui (cf. Fil 2,5), să se asocieze la misiunea Sa mântuitoare; din nou îi trimite în toate cetățile și locurile în care El trebuie să meargă (cf. Lc 10,1), pentru ca, prin diferitele forme și modalități ale unicului apostolat al Bisericii, pe care trebuie să le adapteze în mod constant la noile necesități ale timpurilor, să se ofere ca împreună-lucrători ai Lui, dedicându-se cu sinceritate lucrării Domnului”[1].
[1] Conciliul Vatican II, Decretul Apostolicam actuositatem, nr. 33.