Evanghelie (Lc 5,1-11)
Pe când mulțimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezaret, a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâți din ele, spălau năvoadele. Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puțin de la mal. Așezându-se, învăța mulțimile din barcă.
Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: „înaintează în larg și aruncați-vă năvoadele pentru pescuit!”
Răspunzând, Simon i-a spus: „Învățătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”.
Și, făcând aceasta, au prins așa o mare mulțime de pești încât li se rupeau năvoadele. Atunci au făcut semne însoțitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit și au umplut amândouă bărcile încât erau gata să se scufunde.
Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus spunând: „Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos”.
Pentru că îl cuprinsese teama pe el și pe toți care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o, la fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoțitorii lui Simon.
Însă Isus i-a spus lui Simon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”.
După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe el.
Comentariu la Evanghelie
Evanghelia de astăzi ne relatează cum Isus vrea să se folosească de noi pentru a răspândi vestea Sa bună în lume. Pentru aceasta este necesar să recunoaștem atât condiția noastră fragilă, cât și identitatea profundă a lui Isus.
În truda sa de pescar, Petru Îl vede pe Isus venind spre barca sa, ca să dea de acolo hrana cuvântului Său celor flămânzi. Isus caută modalitatea ca ei să-L poată auzi cât mai bine. În același timp, El își confirmă cuvintele printr-o minune. Petru nu reușise să prindă nimic în ciuda eforturilor sale și, atunci, Isus îi dă o indicație pe care el o primește cu umilință. Dintr-odată, pescuirea extraordinară îl face să conștientizeze propria sa micime și cine este cel care se află în barca lui. Și simte frică: atât pentru că se cunoaște pe sine, cât și pentru apropierea de Dumnezeu.
Soluția pentru această frică firească nu este să ne îndepărtăm de Isus. Când Dumnezeu ne privește, ceea ce vede este ceea ce putem ajunge să fim. Privirea Sa iubitoare are întotdeauna forma unei încurajări și a unei chemări, a unei invitații de a-L primi și de a-L lăsa să trăiască în noi (cf. Gal 2,20). În barcă, Isus îi arată lui Petru sensul profund al existenței sale: să colaboreze cu El la extinderea Împărăției Sale. Lacul este viața, iar mulți trec prin ea nepăsători față de Dumnezeu și față de ceea ce ne oferă. Alături de Petru, suntem invitați să aruncăm mrejele oriunde ne-am afla. Dumnezeu va da rodul: „Dacă Mă urmați, vă voi face pescari de oameni; veți fi eficienți și veți atrage sufletele către Dumnezeu. Trebuie să avem, așadar, încredere în aceste cuvinte ale Domnului: să urcăm în barcă, să împingem vâslele, să ridicăm pânzele și să ne aruncăm în acel mare al lumii pe care Cristos ni-l încredințează ca moștenire” (E Cristos care trece, nr. 159).