Evanghelie (Mt 13,47-53)

„Din nou, împărăția cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare, care adună de toate. Când s-a umplut, oamenii îl trag la țărm, se așează, adună ceea ce este bun în coșuri și aruncă ceea ce este rău. Tot așa va fi la sfârșitul lumii: vor veni îngerii și-i vor separa dintre cei drepți pe cei răi și îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. Ați înțeles toate acestea?” 

I-au spus: „Da!” 

Atunci le-a zis: „De aceea orice cărturar instruit în ale împărăției cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi și vechi”. 

Când a terminat Isus parabolele acestea, a plecat de acolo.

Comentariu la Evanghelie

Isus vorbește despre o pescuire cu ajutorul unui năvod care adună tot ce găsește în cale. Este vorba despre un tip de plasă lungă și lată, întinsă între două bărci, care, trasă prin apă, strânge pești, resturi de alge sau orice alt obiect care plutește în mare.

„Domnul i-a găsit pe primii Săi ucenici între bărci și plase și adesea compara munca pentru suflete cu munca de pescar – își amintea Sfântul Josemaría –. Îți aduci aminte de acea pescuire minunată, când se rupeau plasele? (...) La acea pescuire apostolică, deschisă tuturor sufletelor, se potrivește acel text din Sfântul Matei, care vorbește despre «un năvod aruncat în mare, care adună tot felul de pești», de orice mărime și calitate, căci în ochiurile lui încape tot ce înoată în apele mării”^[1].

Într-adevăr, Dumnezeu vrea ca toate persoanele – din toate culturile, rasele și condițiile – să se bucure de fericirea veșnică în Împărăția Sa, fără să excludă pe nimeni din chemarea la prietenia cu El. Totuși, nu toți vor primi această chemare.

Marea este lumea, unde conviețuiesc tot felul de persoane, cu cele mai variate dispoziții și în circumstanțe foarte diverse. Voința mântuitoare a lui Dumnezeu se îndreaptă către toți, iar fiecare o poate primi sau respinge în mod liber. Așa cum pescarii, odată ajunși la țărm, aleg dintre toate cele adunate de plasă ceea ce este bun și ceea ce este rău, tot astfel se va întâmpla la sfârșitul veacurilor: Domnul va judeca și va discerne între bine și rău. Unii se vor mântui, iar alții se vor osândi, în funcție de faptele fiecăruia.

„Cristos îi va judeca pe vii și pe morți cu puterea pe care a dobândit-o ca Răscumpărător al lumii, venit pentru a-i mântui pe oameni – învață Catehismul –. Se vor da pe față tainele inimilor, precum și comportamentul fiecăruia față de Dumnezeu și față de aproapele. Fiecare om va fi răsplătit cu viață sau condamnat pentru veșnicie, după faptele sale”^[2].

Isus vorbește limpede și cu blândețe despre lucruri foarte serioase. Este în joc primirea și acceptarea fericirii veșnice pe care a venit să o ofere tuturor, dar este posibilă și respingerea ei și ajungerea în iad, cuptorul de foc unde este plâns și scrâșnirea dinților.

^[1] Sf. Josemaría, În dialog cu Domnul, „Cu docilitatea lutului”, nr. 3.

^[2] Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, nr. 135.