Evanghelie (Mc 10,46-52)
În acel timp:
Au venit la Ierihon. Pe când ieșea din Ierihon cu discipolii săi și cu o mulțime numeroasă, un cerșetor orb, Bartimeu, fiul lui Timeu, ședea la marginea drumului.
Auzind că este Isus din Nazaret, a început să strige și să spună: „Isuse, Fiul lui David, îndură-te de mine!”
Mulți îl certau ca să tacă, însă el striga și mai tare: „Fiul lui David, îndură-te de mine!”
Oprindu-se, Isus a spus: „Chemati-l!”
Și l-au chemat pe orb, spunându-i: „Curaj, ridică-te, te cheamă”.
Iar el, aruncându-și haina, a sărit în picioare și a venit la Isus.
Isus l-a întrebat: „Ce vrei să fac pentru tine?”
Orbul i-a spus: „Rabbuni, să-mi recapăt vederea”.
Atunci Isus i-a zis: „Mergi, credința ta te-a mântuit!”
Îndată și-a recăpătat vederea și îl urma pe cale.
Comentariu la Evanghelie
Personajul Evangheliei de astăzi trebuia să fie bine cunoscut printre discipoli, de vreme ce evanghelistul îi menționează numele și pe cel al tatălui său. Ne putem imagina ușor cum își povestea experiența de neuitat la ieșirea din Ierihon. Să contemplăm această întâlnire dintre doi oameni: fiul lui Timeu și Fiul lui David. Primul este orb și sărac; al doilea este lumina lumii și bogat în milostivire.
Orbirea și sărăcia nu îl împiedică pe Bartimeu să audă. În lungile sale ore „la marginea drumului” se auzeau din când în când monedele care îi alinau lipsurile. În ziua aceea însă, urechile lui au auzit ceva nou: trecea pe acolo Învățătorul din Nazaret. Și a început să strige cerând milă. Apoi a auzit mustrările multora care îl făceau să tacă. Dar strigătele lui erau mai puternice și au ajuns la urechile lui Isus, care l-a chemat. Disprețuind puținul pe care îl avea, mantaua și câteva monede, s-a întâlnit cu Dumnezeu însuși. S-a împlinit ceea ce poate Bartimeu se rugase deja de multe ori: „Doamne, ascultă rugăciunea mea, să ajungă la Tine strigătul meu” (Ps. 102,2).
Iar Bartimeu, cu credința sa puternică, primește de la Învățător vindecarea. Și povestea continuă cu o viață nouă. Nu mai este „la margine”, ci pe drum, mergând pe el. Isus este Calea lui. În Bartimeu pare să se împlinească ceea ce mărturisește și Sfântul Paul: „uitând cele din urmă și aruncându-mă spre cele dinainte” (Fil. 3,13).
Adesea ni se poate întâmpla să nu vedem limpede drumul nostru. Este momentul să aprindem din nou credința printr-o rugăciune mai stăruitoare, fiind dispuși să ascultăm și sfatul unui prieten bun („Curaj, ridică-te, te cheamă”) și să dobândim, în cele din urmă, forța care ne împinge să sărim, lăsând ceea ce poate fi un obstacol pentru a-l urma pe Învățătorul: mantaua, orbirea noastră, trecutul nostru... Să facem a noastră rugăciunea lui Bartimeu, așa cum ne sfătuiește Sfântul Josemaría: „Așează-te în fiecare zi în fața Domnului Cristos și, ca acel biet om din Evanghelie, spune-I încet, dar cu tot elanul inimii tale: „Domine ut videam!“ — Doamne, fă-mă să văd! Să văd, ce aștepți Tu de la mine și să lupt să fiu fidel în ascultarea de Tine”[1].
[1] Forja, nr. 318.