Evanghelie (Mt 11,25-30)

În acel timp, Isus a luat cuvântul și a zis: „Te preamăresc Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și învățați și le-ai revelat celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorința ta. Toate mi-au fost date de Tatăl meu și nimeni nu-l cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaște nimeni, decât numai Fiul acela căruia Fiul vrea să-i reveleze. Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este ușoară”.

Comentariu la Evanghelie

Isus rostește cu glas tare o rugăciune, iar evanghelistul consemnează cuvintele exacte cu care I se adresează lui Dumnezeu: „Te preamăresc Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai revelat celor mici” (Mt 11,25-27). Îl numește Tată și Se bucură de iubirea Sa deosebită pentru cei mici și de faptul că tocmai lor le descoperă cele mai adânci taine. Într-adevăr, Dumnezeu Își găsește plăcerea în copii deoarece, după cum amintea Papa Francisc, „copiii sunt prin ei înșiși o bogăție pentru omenire și, de asemenea, pentru Biserică, deoarece ne trimit neîncetat la condiția necesară pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu: aceea de a nu ne considera autosuficienți, ci oameni care au nevoie de ajutor, de iubire și de iertare. Și toți avem nevoie de ajutor, de iubire și de iertare”[1].

Sfântul Josemaría a experimentat această predilecție divină care, atunci când voiește, luminează inimile celor care Îl caută cu simplitate, pentru ca ele să pătrundă în intimitatea lui Dumnezeu și să înțeleagă ce înseamnă a fi fii ai lui Dumnezeu. A trăit o experiență deosebită într-o zi anume, la 16 octombrie 1931. Ani mai târziu își amintea ceea ce trăise atunci, văzând împlinite în propria viață cuvintele lui Isus consemnate de Matei: „Aș putea să vă spun până când, în ce clipă și până unde a mers acea primă rugăciune de fiu al lui Dumnezeu. Am învățat încă din copilărie să-L numesc Tată în rugăciunea «Tatăl nostru»; însă să simt, să văd, să admir această voință a lui Dumnezeu ca noi să fim fiii Lui… pe stradă și într-un tramvai – o oră, o oră și jumătate, nu știu –; Abba, Pater!, trebuia să strig. În Evanghelie există niște cuvinte minunate; toate sunt minunate: «nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl decât Fiul și acela căruia Fiul voiește să i-L descopere» (Mt 11,27). În acea zi, în acea zi, El a voit în mod explicit, limpede și categoric ca, împreună cu mine, și voi să vă simțiți întotdeauna fii ai lui Dumnezeu, ai acestui Tată care este în ceruri și care ne va da tot ceea ce vom cere în numele Fiului Său”[2].

Isus ne-a dat exemplul acestei smerenii și simplități pe care le admiră la copii. Astfel sublinia Sfântul Josemaría în timp ce medita acest pasaj din Evanghelie: „Isus Cristos, Domnul nostru, foarte des ne propune în predicile sale exemplul umilinţei sale: Învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima. Pentru ca tu şi eu să ştim că nu există alt drum, că doar cunoaşterea sinceră a nimicniciei noastre cuprinde în sine forţa de a atrage spre noi harul. Pentru noi, Isus a venit să sufere foame şi să dea de mâncare, a venit să simtă sete şi să dea de băut, a venit să se îmbrace cu mortalitatea noastră şi să ne îmbrace cu nemurirea, a venit sărac pentru a ne face bogaţi”[3].

În scena evanghelică pe care o contemplăm, Isus, după ce Își exprimă bucuria pentru iubirea deosebită a lui Dumnezeu față de cei simpli, asemenea copiilor, adaugă o invitație plină de mângâiere: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). Totuși, El pune o condiție pentru a oferi această odihnă: „Luați jugul Meu asupra voastră” (Mt 11,29). „În ce constă acest «jug», care în loc să apese ușurează și, în loc să strivească, eliberează?” – se întreba Benedict al XVI-lea. „Jugul lui Cristos este legea iubirii, este porunca Sa, pe care a lăsat-o discipolilor Săi. Adevăratul remediu pentru rănile omenirii – fie cele materiale, precum foametea și nedreptățile, fie cele psihologice și morale, provocate de o falsă bunăstare – este o regulă de viață întemeiată pe iubirea frățească, ce își are izvorul în iubirea lui Dumnezeu. De aceea este necesar să abandonăm calea aroganței și a violenței folosite pentru a dobândi poziții de putere tot mai mari și pentru a ne asigura succesul cu orice preț”[4].

[1] Papa Francisc, Audiență generală, 18 martie 2015.

[2] Sfântul Josemaría, În dialog cu Domnul, „A ne ruga cu mai multă stăruință” (Meditație din 24 decembrie 1969), nr. 3.

[3] Sfântul Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 97.

[4] Benedict al XVI-lea, Angelus, 3 iulie 2011.