Evanghelie (Mc 13,33-37)
„Aveți grijă! Vegheați, pentru că nu știți când va fi timpul. Așa cum un om, plecând în călătorie, își lasă casa și dă puterea servitorilor săi, fiecăruia îndatorirea lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze; vegheați, așadar, căci nu știți când vine stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșului, sau în zori, ca nu cumva, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind. Iar ceea ce vă spun vouă o spun tuturor: Vegheați!”
Comentariu la Evanghelie
Am intrat în timpul Adventului, timp de convertire și de pregătire pentru venirea Domnului. Iar în evanghelia acestei duminici răsună îndemnul lui Isus adresat tuturor: „Aveți grijă! Vegheați!” (v. 33).
Pentru a-Și sublinia cuvintele, Isus dă exemplul stăpânului unor pământuri care pleacă într-alt loc și lasă totul în grija slujitorilor săi. În mod deosebit, îi încredințează portarului să rămână veghind și păzind casa până când stăpânul său se va întoarce.
Rolul portarului este important, pentru că, dacă ar adormi sau s-ar lăsa distras, ar putea intra hoți în casă și de asemenea pe pământurile stăpânului său, ba chiar i-ar putea ataca pe slujitorii lăsați în grija lui. Sau s-ar putea întoarce stăpânul său fără ca el să-și dea seama.
Sfântul Augustin tălmăcea vegherea bunului portar al casei prin aceste sfaturi concrete, legate direct de capacitatea noastră de a iubi: „Veghează cu inima, veghează cu credința, cu caritatea, cu faptele bune”[1].
A veghea înseamnă în primul rând a-i iubi pe ceilalți, a-i privi pe toți cu dragoste și înțelegere, descoperind nevoile celor din jurul nostru, nevoi în care putem recunoaște venirea lui Isus fără să ne afle nepregătiți.
Papa Francisc explica acest aspect important al vegherii noastre spunând că „persoana care este atentă este aceea care, în zgomotul lumii, nu se lasă purtată de distragere sau de superficialitate, ci trăiește în chip deplin și conștient, cu o grijă îndreptată în primul rând spre ceilalți. Cu această atitudine ne dăm seama de lacrimile și de nevoile aproapelui și putem percepe și capacitățile, și calitățile lui umane și spirituale. Apoi, persoana privește spre lume, căutând să se împotrivească nepăsării și cruzimii care se află în ea și bucurându-se de comorile de frumusețe care există de asemenea și care trebuie păzite. Este vorba despre a avea o privire plină de înțelegere, pentru a recunoaște atât mizeriile și sărăciile oamenilor și ale societății, cât și bogăția ascunsă în lucrurile mici de fiecare zi, tocmai acolo unde Domnul ne-a așezat”[2].
Opusul acestei dispoziții atente față de ceilalți și al vegherii este somnul cel rău și nepăsarea. Este, cu cuvintele sfântului Josemaría, „somnul egoismului, al superficialității, împrăștiindu-ne inimile într-o mie de experiențe trecătoare, evitând să aprofundăm în adevăratul sens al realităților pământești. Rău somn acela, sufocă demnitatea omului și îl face sclav al tristeții!”[3].
A adormi în timp ce veghezi înseamnă, așadar, a te închide în propriul eu, în poftele și în grijile lui, fără a-i mai percepe pe ceilalți. Acel somn întristează întotdeauna și le face rău celor pe care îi iubim.
În schimb, încheia papa Francisc, „persoana care veghează este aceea care primește invitația de a nu se lăsa copleșită de somnul descurajării, al lipsei de speranță, al deziluziei; și, în același timp, respinge chemarea atâtor deșertăciuni de care este plină lumea și în spatele cărora, uneori, se jertfesc timpul și seninătatea personală și de familie”[4].
Avertismentul lui Isus cu privire la veghere se traduce, prin liturgia de astăzi, într-o practicare obișnuită a carității față de ceilalți, ca pregătire roditoare pentru venirea Lui. Știind că Isus nu vine ca un judecător aspru care ar vrea să ne pedepsească, că a venit în lume ca un prunc neajutorat și sărac, care cere să fie primit, care se mulțumește cu o iesle pentru animale și care vine să ne umple de binecuvântări și de har, în brațele Mamei Sale și ale sfântului Iosif.
[1] Sfântul Augustin, Predica 93.
[2] Papa Francisc, Angelus, 3 decembrie 2017.
[3] Sfântul Josemaría, E Cristos care trece, nr. 147.
[4] Papa Francisc, ibidem.