Evanghelie (Mt 16,13-20)

Venind în părțile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” 

Ei i-au spus: „Unii, «Ioan Botezătorul», alții, «Ilie», alții, «Ieremia sau unul dintre profeți»”. 

El le-a spus: „Dar voi, cine spuneți că sunt?” 

Atunci Simon Petru a luat cuvântul și a zis: „Tu ești Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” 

Isus i-a răspuns: „Fericit ești Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea și sângele ți-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Și eu îți zic: tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri”. 

Atunci le-a poruncit discipolilor să nu spună nimănui că el este Cristos.

Comentariu la Evanghelie

Destul de frecvent apare în Evanghelii întrebarea cu privire la identitatea lui Isus, un mister pe care contemporanii lui Isus nu știau să-l descifreze și pe care Bisericii i-a trebuit timp pentru a-l defini din punct de vedere doctrinar. De această dată, în timp ce se afla în ținuturile Cezareei lui Filip, Isus Însuși îi întreabă pe discipolii Săi cine este El, potrivit părerii oamenilor și potrivit părerii lor. Apostolii Îi răspund că unii Îl consideră „Ioan Botezătorul, alții Ilie, iar alții Ieremia sau unul dintre profeți” (v. 14). Se evidențiază astfel capacitatea limitată a omului de a înțelege identitatea și misiunea lui Isus, pe care Îl confundă cu vreun profet; chiar și cu Ioan Botezătorul, care murise deja.

Dar „nu se întâmplă astfel cu Petru – explică Catehismul Bisericii Catolice – când Îl mărturisește pe Isus drept «Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu» (Mt 16,16), deoarece Isus îi răspunde solemn: «nu carnea și sângele ți-au revelat aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri» (Mt 16,17)”[1]. Prin această afirmație, Isus lămurește că misterul Persoanei Sale poate fi înțeles numai dacă Dumnezeu Tatăl ni-L face cunoscut; sau, mai bine spus, atunci când ne face din ce în ce mai capabili să-L cunoaștem. Printr-un plan divin, Petru a primit din cer această revelație și se află în dispoziția de a o mărturisi.

„Simon Petru găsește în gura sa cuvinte mai mari decât el, cuvinte care nu vin din capacitățile sale naturale – explică Papa Francisc. Poate că el nu studiase la școală și este capabil să rostească aceste cuvinte, mai puternice decât el! Dar ele sunt inspirate de Tatăl ceresc (cf. v. 17), care îi revelează celui dintâi dintre cei doisprezece adevărata identitate a lui Isus: El este Mesia, Fiul trimis de Dumnezeu pentru a salva omenirea. Iar din acest răspuns, Isus înțelege că, datorită credinței dăruite de Tatăl, există o temelie solidă pe care Își poate zidi comunitatea, Biserica Sa. De aceea îi spune lui Simon: «Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea» (v. 18)”[2].

Isus ar fi putut să aleagă drept temelie pentru Biserica Sa mulți alți oameni, poate mai influenți și mai capabili decât Petru din punct de vedere omenesc. Cu toate acestea, l-a ales pe Simon, pescarul, în care ceilalți discipoli l-au recunoscut pe vicarul lui Isus și pe primul dintre toți.

Comentând această scenă, papa sfântul Leon cel Mare punea în gura lui Isus câteva cuvinte care explică primatul lui Petru, participarea sa la puterea lui Isus și continuitatea acesteia de-a lungul timpului: „Așa cum Tatăl Meu ți-a revelat dumnezeirea Mea, tot astfel Eu îți fac acum cunoscută demnitatea ta: Tu ești Petru. Eu, care sunt piatra de neclintit, piatra unghiulară care i-a făcut pe cei doi oameni să fie unul singur, Eu, care sunt temelia în afara căreia nimeni nu poate zidi, îți spun ție, Petru, că și tu ești piatră, pentru că vei fi întărit prin puterea Mea în așa fel încât ceea ce Îmi aparține Mie prin propria Mea putere să fie comun nouă amândurora prin participarea ta la Mine. Pe această piatră voi zidi Biserica Mea și puterea iadului nu o va învinge. Pe această fortăreață – vrea să spună – voi construi templul veșnic și măreția Bisericii Mele, care va ajunge la cer și se va înălța pe fermitatea credinței lui Petru”[3].

Iubirea față de Papa, oricine ar fi el, este, prin urmare, o caracteristică fundamentală a oricărui creștin. Sfântul Josemaría o explica astfel: „cea mai mare dragoste, cea mai mare stimă, cea mai profundă veneraţie, în acelaşi timp cu ascultarea cea mai supusă şi cu cea mai profundă afecţiune. Noi, catolicii, înţelegem bine că după Dumnezeu şi Maica noastră, Preasfânta Fecioară, Sfântul Părinte vine pe al treilea loc în ierarhia iubirii şi autorităţii”[4].

[1] Catehismul Bisericii Catolice, nr. 442.

[2] Papa Francisc, Angelus, 27 august 2017.

[3] Sfântul Leon cel Mare, Sermo 4 in anniversario ordinationi suae 2-3.

[4] Sfântul Josemaría, Forja, nr. 135.