Evanghelie (Mt 25,31-46)

„Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toți îngerii, atunci se va așeza pe tronul său de mărire. Și se vor aduna înaintea lui toate națiunile, iar el îi va despărți pe unii de alții, așa cum păstorul desparte oile de capre: va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga. 

Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniți, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii, căci am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau, am fost străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat, bolnav și m-ați vizitat, am fost în închisoare și ați venit la mine». 

Atunci îi vor răspunde cei drepți: «Doamne, când te-am văzut flămând și te-am hrănit, sau însetat și ți-am dat să bei? Când te-am văzut străin și te-am primit, sau gol și te-am îmbrăcat? Când te-am văzut bolnav sau în închisoare și am venit la tine?» 

Iar regele le va spune: «Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut». 

Atunci va spune celor de la stânga: «Plecați de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit pentru diavol și îngerii lui! Căci am fost flămând și nu mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și nu mi-ați dat să beau, am fost străin și nu m-ați primit, gol și nu m-ați îmbrăcat, bolnav și în închisoare și nu m-ați vizitat». 

Atunci ei îi vor răspunde: «Doamne, când te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare și nu ți-am slujit?» 

Iar el le va răspunde: «Adevăr vă spun: tot ce nu ați făcut unuia dintre aceștia, cei mai mici, mie nu mi-ați făcut». 

Și vor merge aceștia în chinul veșnic, iar cei drepți în viața cea veșnică”.

Comentariu la Evanghelie

Învățătura lui Isus pe care o ascultăm în acest fragment din Evanghelie este foarte mângâietoare în fața situațiilor de nedreptate personală și socială care abundă în societatea în care trăim.

Într-adevăr, suntem martorii unei lupte zilnice între bine și rău. Uneori ni se poate părea că în lume se impun cei care au mai multă putere și mai multe mijloace pentru a-i oprima pe ceilalți, dar Isus lasă limpede că răul nu are ultimul cuvânt. Dumnezeu este drept și dreptatea va triumfa.

În Crez mărturisim că Isus Cristos „S-a suit la ceruri, șade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are să vie să-i judece pe vii și pe morți”. Aici stă certitudinea noastră că biruința definitivă este de partea binelui.

„În fața lui Cristos, care este Adevărul, va fi descoperit în mod definitiv adevărul despre relația fiecărui om cu Dumnezeu – ne amintește Catehismul. Judecata de pe urmă va revela până în ultimele consecințe binele pe care fiecare l-a făcut sau a omis să-l facă în timpul vieții pământești”^[1]. Unii vor fi osândiți, iar alții vor fi mântuiți.

Catehismul explică iadul amintind niște cuvinte din prima scrisoare a sfântului Ioan: „«Cel ce nu iubește rămâne în moarte. Oricine îl urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că nici un ucigaș nu are viața veșnică rămânând în el» (1In 3,15). Domnul Isus ne avertizează că vom fi îndepărtați de la El dacă vom omite să venim în întâmpinarea nevoilor grave ale celor săraci și mici, care sunt frații Săi”^[2].

Dar, de asemenea – și acesta este lucrul cel mai plin de bucurie –, ne amintește că există cerul. „Prin moartea și învierea Sa, Isus Cristos ne-a «deschis» cerul – învață tot Catehismul. Viața fericiților constă în posedarea deplină a roadelor răscumpărării înfăptuite de Cristos, care-i asociază la glorificarea Lui cerească pe cei care au crezut în El și care au rămas credincioși voinței Lui. Cerul este comunitatea fericită a tuturor celor care sunt desăvârșit încorporați Lui”^[3].

Fiul Omului Se identifică în momentul judecății cu cei flămânzi și cu cei însetați, cu străinii, cu cei goi, cu cei bolnavi și cu cei închiși, cu toți cei care suferă în această lume, și socotește purtarea pe care am avut-o față de ei ca și cum ar fi fost față de El Însuși.

De aceea ne amintește sfântul Josemaría că „trebuie să-L recunoaștem pe Cristos, care ne iese în întâmpinare, în frații și surorile noastre. Nicio viață omenească nu este o viață izolată, ci se împletește cu alte vieți. Nicio persoană nu este un vers liber, ci toți facem parte din același poem divin, pe care Dumnezeu îl scrie cu participarea libertății noastre”^[4].

Acesta nu este un simplu fel frumos de a vorbi, ci trimite la realitatea cea mai profundă a lui Isus. Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om în Isus Cristos, S-a făcut unul dintre noi, sărac, cunoscător al durerii, al foamei, al setei, al persecuției, până într-acolo încât a murit gol pe Cruce.

Judecătorul universal va fi Același care a pătimit toate acestea și știe bine, din proprie experiență, cât de mult doare disprețul îngâmfat al celui care umblă numai după ale sale și cât de mult mângâie iubirea persoanelor generoase, care nu trec mai departe în fața nevoilor fraților.

^[1] Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1039.

^[2] Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1033.

^[3] Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1026.

^[4] Sfântul Josemaría, E Cristos care trece, nr. 111.