Evanghelia zilei de duminică: „L‑am văzut pe Domnul!”

Comentariu la Evanghelia Duminicii Divinei Milostiviri: „Adu‑ţi aici degetul şi priveşte‑Mi mâinile; adu‑ţi mâna şi pune‑o în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Credinţa este un dar pe care trebuie să‑l cultivăm şi să‑l practicăm prin fapte zilnice; este darul adevăraţilor îndrăgostiţi de Domnul.

Evanghelie (In 20,19-31)

În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul.

Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi”.

Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: „Primiți pe Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute”.

Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, care se numea „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus.

Așadar, ceilalți discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!”

Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”.

După opt zile, discipolii lui erau iarăși înăuntru, iar Toma era împreună cu ei.

Isus a venit, deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și a zis: „Pace vouă!”

Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ți degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios”.

Toma a răspuns și i-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care nu au văzut și au crezut”.

Isus a mai făcut înaintea discipolilor și multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele lui.

Comentariu la Evanghelie

În Duminica Învierii, Isus li S‑a arătat ucenicilor, care stăteau ascunşi de frică, pentru a‑i umple de bucurie şi a‑i trimite să vestească Vestea cea Bună, aşa cum Tatăl L‑a trimis pe El. Domnul le arată rănile Sale glorificate ca dovezi palpabile ale biruinţei Sale şi le doreşte pacea, care este „darul preţios pe care Cristos îl oferă discipolilor Săi după ce a trecut prin moarte şi iaduri – explică papa Francisc. Este rodul victoriei iubirii lui Dumnezeu asupra răului, este rodul iertării” [1].

Evanghelia acestei a doua duminici din Timpul Paştelui relatează că discipolul Toma nu era cu ceilalţi în acea ocazie. Când se întoarce, nu crede mărturia plină de bucurie a tuturor: „L‑am văzut pe Domnul!”. Poate o pune pe seama unei experienţe interioare sau a unui delir colectiv. Toma cere mai mult decât mărturia apostolică şi solicită semne evidente pentru a crede şi a‑şi schimba viaţa. Duminica următoare, Isus Se arată din nou. „Poate că şi tu asculţi acum reproşul adresat lui Toma – scria sfântul Josemaría –: Adu‑ţi aici degetul şi cercetează‑Mi mâinile; adu‑ţi mâna şi pune‑o în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios; şi, împreună cu Apostolul, va ieşi din sufletul tău, cu sinceră căinţă, acel strigăt: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Te recunosc definitiv ca Învăţător şi, de acum înainte – cu ajutorul Tău – voi preţui învăţăturile Tale şi mă voi strădui să le urmez cu fidelitate” [2].

În această Duminică a Divinei Milostiviri, comenta papa Francisc: „intrând în misterul lui Dumnezeu prin răni, înţelegem că milostivirea nu este una dintre alte calităţi ale Sale, ci însuşi pulsul inimii Sale. Şi atunci, asemenea lui Toma, nu mai trăim ca discipoli nesiguri, devotaţi dar şovăielnici, ci devenim şi noi adevăraţi îndrăgostiţi de Domnul” [3].

Este firesc să simţim dorinţa lui Toma – să‑L vedem şi să‑L atingem pe Isus – pentru că cunoaştem prin simţurile trupului. De aceea ne întrebăm cu Papa: „cum să gustăm această iubire, cum să atingem astăzi cu mâna milostivirea lui Isus? Ne sugerează Evanghelia, când evidenţiază că în aceeaşi seară de Paşti (cf. v. 19), primul lucru pe care l‑a făcut Isus după înviere a fost să dea Duhul pentru a ierta păcatele. Pentru a experimenta iubirea, trebuie să trecem pe acolo: să ne lăsăm iertaţi” [4].

Putem simţi şi noi ca adresată nouă ultima fericire rostită de Isus pe pământ, provocată de neîncrezătorul Toma: „Fericiţi cei ce, deşi nu au văzut, au crezut” (In 20,29). Credinţa, încrederea în Dumnezeu fără probe spectaculoase, este o fericire, un dar pe care trebuie să‑l cerem cu umilinţă: „Sporeşte‑ne credinţa!” (Lc 17,5). Este un dar pe care trebuie să‑l cultivăm şi să‑l practicăm prin fapte zilnice, pentru că „cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu, ba încă şi mai mari decât acestea, pentru că Eu merg la Tatăl. Şi orice veţi cere în numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie preamărit în Fiul” (In 14,12‑14). De aceea spunea sfântul Josemaría: „Dumnezeu este Cel de totdeauna. – E nevoie de oameni de credinţă: şi se vor reînnoi minunile pe care le citim în Sfânta Scriptură” [5].

[1] Papa Francisc, Regina Coeli, Duminica a II‑a din Timpul Paștelui, 2013.

[2] Sfântul Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 145.

[3] Papa Francisc, Omilia, Sf. Liturghie Duminica a II‑a din Timpul Paștelui, 2018.

[4] Ibidem.

[5] Sfântul Josemaría, Drum, nr. 586.