Evanghelie (Mt 25,1-13)

Atunci împărăția cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare, care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înțelepte Cele nechibzuite și-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. Întrucât mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit. 

Iar la miezul nopții s-a auzit un strigăt: «Iată, mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!» 

Atunci s-au sculat toate acele fecioare și și-au pregătit candelele. 

Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: «Dați-ne din untdelemnul vostru căci candelele noastre se sting». 

Dar cele înțelepte au răspuns: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă. Mergeți mai degrabă la cei care vând și cumpărați-vă». 

Iar în timp ce ele erau plecate ca să cumpere a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă și ușa s-a închis. 

Mai târziu, au venit și celelalte fecioare și au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!» 

Dar el le-a răspuns: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc». 

Vegheați, așadar, pentru că nu știți nici ziua, nici ceasul!

Comentariu la Evanghelie

Celebrările nunții pe vremea lui Isus erau învăluite de o solemnitate deosebită, într-o atmosferă de sărbătoare și de bucurie. Cu câteva luni înainte avea loc logodna, prin care viitorii soți se angajau deja în mod public la căsătorie, dar abia după o vreme mireasa era primită de mire în noua ei casă, pentru a începe viața lor comună, întemeind o familie. La această a doua ceremonie, prietenii mirilor participau activ la festivități.

Pe mireasă o însoțeau prietenele ei din copilărie și din tinerețe, „fecioarele” despre care vorbește parabola, necăsătorite ca și ea până în acel moment. De obicei, ajungeau cu ceva timp înainte la locul nunții și, când, la căderea serii, sosea mirele însoțit de prietenii lui, tineri ca și el, îi ieșeau în întâmpinare cu candelele lor cu ulei aprinse și începea sărbătoarea. Răsuna muzica, vinul și bucatele curgeau din belșug și se dansa cu bucurie până la miezul nopții.

Isus vorbește despre o nuntă la care o întârziere prea mare a mirelui a provocat derută printre prietenele miresei. Unele, puțin prevăzătoare, întrucât mirele întârzia atât de mult, au rămas fără ulei pentru a ieși cu candelele să-l primească și, în timp ce mergeau să cumpere ce le trebuia, ușa s-a închis și au rămas afară.

Învățătorul Se folosește de această parabolă pentru a ne îndemna să fim mereu bine pregătiți ca să-L primim pe Domnul atunci când va veni, deoarece nu știm nici ziua, nici ceasul. El va veni la sfârșitul timpurilor, dar ne va ieși în întâmpinare și fiecăruia dintre noi la sfârșitul vieții noastre pământești, pentru a ne judeca. „Va veni acea zi – amintea sfântul Josemaría –, care va fi ultima și care nu ne sperie: încrezându-ne ferm în harul lui Dumnezeu, suntem dispuși din acest moment, cu generozitate, cu tărie, cu dragoste pentru detalii, să ne grăbim la această întâlnire cu Domnul, ducând candelele aprinse. Pentru că ne așteaptă marea sărbătoare din cer”^[1].

Lipsa de prevedere sau zăpăceala, amânarea căinței sau a spovezii, tărăgănarea hotărârilor de dăruire ne pot lipsi pentru totdeauna de glorie. În schimb, o viață trăită în fața lui Dumnezeu, fără a neglija detaliile, ne poate deschide poarta cerului, așa cum s-a întâmplat cu acele prietene ale miresei care au fost prevăzătoare și au intrat să se bucure de sărbătoare, în timp ce celelalte au rămas afară. Acele fete „nu au știut sau nu au vrut să se pregătească cu solicitudinea datorată, și au uitat să-și ia măsura de precauție înțeleaptă de a cumpăra din timp ulei. Le-a lipsit generozitatea pentru a îndeplini până la capăt puținul care li s-a încredințat. Aveau, de fapt, la dispoziție multe ore, dar le-au irosit”^[2], continua să comenteze sfântul Josemaría.

De aceea ne invita să reflectăm și să luăm hotărâri: „Să ne gândim cu curaj la viața noastră. De ce nu găsim, uneori, acele minute pentru a termina cu dragoste lucrul care ne revine și care este mijlocul sfințirii noastre? De ce neglijăm obligațiile familiale? De ce ne grăbim în momentele de rugăciune, în momentele când asistăm la sfânta Liturghie? De ce ne lipsesc seninătatea și calmul pentru a ne îndeplini îndatoririle și ne lăsăm fără nicio grabă conduși de capriciile personale? Mi-ați putea răspunde: sunt fleacuri. Da, e adevărat: dar aceste fleacuri sunt uleiul, uleiul nostru, care menține flacăra vie și lumina aprinsă”^[3].

^[1] Sfântul Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 40.

^[2] Ibidem, nr. 41

^[3] Ibidem, nr. 41.