Evanghelie (Mt 13,24-43)

Le-a prezentat o altă parabolă:

„Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânță bună în ogorul său. Dar pe când oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină prin grâu și a plecat. Când a răsărit grâul și a dat rod, atunci s-a văzut și neghina. Venind servitorii stăpânului, i-au spus: «Stăpâne, oare n-ai semănat sămânță bună în ogorul tău? De ce are, deci, neghină?» El le-a spus: «Un om dușmănos a făcut aceasta». Servitorii i-au spus: «Vrei să mergem ca să o smulgem?» Dar el le-a zis: «Nu, ca nu cumva, smulgând neghina, să scoateți din rădăcină și grâul. Lăsați să crească împreună până la seceriș. În timpul secerișului voi spune secerătorilor: smulgeți mai întâi neghina, legați-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunați-l în grânarul meu»”. 

Le-a mai prezentat o parabolă: „Împărăția cerurilor este asemenea cu un grăunte de muștar pe care un om îl ia și îl seamănă în ogorul său. Acesta este mai mic decât toate semințele, însă, după ce a crescut, este mai mare decât toate legumele și devine copac, așa încât vin păsările cerului și își fac cuiburi în ramurile lui”. 

Le-a spus o altă parabolă: „împărăția cerurilor este asemenea cu plămada pe care o ia femeia și o ascunde în trei măsuri de făină până când dospește totul”. 

Isus spunea mulțimilor toate acestea în parabole și nu le spunea nimic fără parabole, ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: «Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la crearea lumii». 

Atunci, lăsând mulțimile, a venit în casă, iar discipolii au venit la el și i-au spus: „Explică-ne parabola neghinei din ogor”. 

El a răspuns: „Cel care seamănă sămânța bună este Fiul Omului. Ogorul este lumea, sămânța cea bună sunt fiii împărăției. Neghina sunt fiii Celui Rău. Dușmanul care a semănat-o este diavolul. Secerișul este sfârșitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Deci, așa cum se adună neghina și se arde în foc, tot așa va fi la sfârșitul lumii. Fiul Omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor aduna din împărăția lui toate scandalurile și pe cei care săvârșesc nelegiuirea și-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să asculte!”

Comentariu la Evanghelie

Imaginea ogorului peste care a fost aruncată din belșug sămânța bună a Evangheliei, dar în care vrăjmașul a semănat neghină, invită la a ne gândi la Biserică, care „cuprinzând în sânul său pe păcătoși, este în același timp sfântă și mereu în nevoie de purificare și caută fără încetare convertirea și reînnoirea – notează Catehismul. Toți membrii Bisericii, chiar și slujitorii ei, trebuie să se recunoască păcătoși. În toți, neghina păcatului se află încă amestecată cu sămânța bună a Evangheliei până la sfârșitul timpurilor. Biserica, așadar, adună păcătoși deja atinși de mântuirea lui Cristos, dar încă pe drumul sfințirii”[1].

Într-adevăr, parabola grâului și a neghinei pune problema coexistenței binelui și a răului. „Este clar: câmpul este roditor și sămânța este bună – comenta sfântul Josemaría –; Stăpânul câmpului a împrăștiat sămânța la momentul potrivit și cu pricepere desăvârșită; în plus, a rânduit și o pază pentru a proteja semănătura proaspătă. Dacă apoi apare neghina, este pentru că nu a existat răspuns: pentru că oamenii –mai ales creștinii– au adormit și i-au permis dușmanului să se apropie”[2].

Mons. Javier Echevarría invita la a considera că „această realitate trebuie să ne miște la căință, la durerea iubirii, la reparare, dar niciodată la descurajare sau pesimism. (…) În același timp, să considerăm că deja acum, pe pământ, binele este mai mare decât răul, harul mai puternic decât păcatul, chiar dacă acțiunea sa este uneori mai puțin vizibilă”[3].

Parabola lui Isus arată clar că răul nu provine de la Dumnezeu, ci de la vrăjmaș, cel rău, care este viclean și seamănă răul în mijlocul binelui, astfel încât devine dificil să fie separate cu claritate, deși Judecătorul drept va putea să o facă. Totuși, nu trebuie așteptată o intervenție imediată pentru a opri răul, pentru că Dumnezeu este răbdător și milostiv.

Slujitorii sunt nerăbdători să smulgă neghina, dar „Dumnezeu, în schimb, știe să aștepte – comentează Papa Francisc. El privește «ogorul» vieții fiecărei persoane cu răbdare și milostivire: vede mult mai bine decât noi murdăria și răul, dar vede și germenii binelui și așteaptă cu încredere ca aceștia să se maturizeze. Dumnezeu este răbdător, știe să aștepte. Cât de frumos este acest lucru: Dumnezeul nostru este un tată răbdător, care ne așteaptă mereu și ne așteaptă cu inima în mână pentru a ne primi, pentru a ne ierta. El ne iartă mereu dacă venim la El”[4].

Dumnezeu este răbdător pentru că știe că și inima care de mult timp este pângărită de multe păcate se poate schimba și poate da rod bun. Sfântul Augustin, comentând această parabolă, își aduce experiența de păstor de suflete și constată că „mulți mai întâi sunt neghină și apoi devin grâu”, de aceea este necesară acea răbdare sănătoasă, care nu este indiferență față de rău: „Dacă aceștia, când sunt răi, nu ar fi tolerați cu răbdare, nu ar ajunge la schimbarea lăudabilă”[5].

Stăpânul ogorului nu confundă binele cu răul. Știe ce este sănătos și ce este dăunător pentru sănătate, dar nu le permite slujitorilor săi să se grăbească, pentru a da timp milostivirii. Isus ne învață să ne moderăm avânturile și să știm să așteptăm: ceea ce este rău se poate schimba în ceva bun. Convertirea este posibilă și există întotdeauna speranța că se va produce.

[1] Catehismul Bisericii Catolice, nr. 827

[2] Sf. Josemaría, E Cristos care trece, nr. 123.

[3] Javier Echevarría, Scrisoare din 1 august 2013.

[4] Papa Francisc, Angelus, 20 iulie 2014.

[5] Sf. Augustin, Quaest. septend. in Ev. sec. Matth., 12, 4: PL 35, 1371.