Evanghelie (Mt 15,21-28)

Plecând de acolo, Isus s-a retras în părțile Tirului și Sidonului și, iată, o femeie canaaneană a ieșit din ținuturile acelea și a strigat: „Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David. Fiica mea este chinuită cumplit de diavol”. 

Dar el nu i-a răspuns nici un cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau: „Trimite-o pentru că strigă în urma noastră”. 

El a răspuns: „Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”. 

Dar ea a venit, s-a prosternat înaintea lui și a spus: „Doamne, ajută-mă!”

El a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței”. 

Dar ea i-a spus: „Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!” 

Atunci Isus i-a răspuns: „O, femeie, mare este credința ta! Să fie cum vrei tu”. Și, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată.

Comentariu la Evanghelie

Activitatea lui Isus era foarte intensă și, uneori, Se retrăgea împreună cu discipolii Săi în locuri unde puteau găsi mai multă liniște pentru odihnă și mai mult timp pentru a-i forma. Cu această ocazie, El iese dincolo de hotarele Galileii, în regiunea Tirului și a Sidonului, o zonă care nu era locuită de evrei, ci de canaaniți de cultură elenistică.

Dar faima lui Isus ajunsese până acolo, iar o femeie iese în întâmpinarea Lui pentru a-I cere să-i ajute fiica: „Doamne, Fiul lui David, ai milă de mine! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol” (v. 22). Ea, care nu făcea parte din poporul ales, Îl recunoaște drept Fiul lui David, Mesia îndelung așteptat, și Îi cere cu mare încredere să-i ajute fiica.

Sfântul Augustin observă că această femeie canaaneană „ne oferă un exemplu de umilință și o cale de evlavie”[1]. Isus, la început, pare că nu îi dă atenție, dar ea „striga către Domnul, Care nu asculta, dar Care plănuia în tăcere ceea ce avea să împlinească”[2]. Când ea insistă, Învățătorul îi răspunde că a venit să caute oile pierdute ale casei lui Israel. Isus a venit să-i mântuiască pe toți, așa cum a arătat în mod clar cu altă ocazie înaintea discipolilor Săi: „Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acestea trebuie să le aduc și vor asculta glasul Meu și va fi o singură turmă și un singur păstor” (In 10,16), dar misiunea Sa răscumpărătoare trebuia să înceapă cu propriul Său popor, evreii.

Femeia canaaneană nu renunță și continuă să insiste pe lângă El. În acea vreme, evreii îi numeau în mod disprețuitor „câini” pe păgâni, deoarece câinele era un animal necurat. De aceea, cuvintele cu care Isus îi răspunde par foarte dure: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și să o arunci cățeilor” (v. 26). Dar femeia nu se mânie și nu se arată rănită de tonul răspunsului. „Și-a repetat cererea și, în fața a ceea ce părea o insultă, și-a demonstrat umilința și a dobândit îndurarea”[3].

Papa Francisc observă că „aparenta îndepărtare a lui Isus nu o descurajează pe această mamă, care insistă în invocația sa. Forța interioară a acestei femei, care îi permite să depășească orice obstacol, trebuie căutată în iubirea ei maternă și în încrederea că Isus îi poate împlini cererea. Iar acest lucru mă face să mă gândesc la forța femeilor. Prin tăria lor, ele sunt capabile să obțină lucruri mari. Am cunoscut multe! Putem spune că iubirea este cea care pune credința în mișcare, iar credința, la rândul ei, devine răsplata iubirii. Iubirea mișcătoare pentru propria fiică o îndeamnă să strige: «Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David!». Iar credința perseverentă în Isus îi permite să nu se descurajeze nici măcar în fața refuzului Său inițial”[4].

Perseverența acestei femei, care nu se lasă învinsă de descurajare, este o adevărată lecție de credință vie și lucrătoare. Ea ne învață să nu ne descurajăm în fața dificultăților vieții și să perseverăm în rugăciune, chiar dacă pare că Dumnezeu nu ne dă atenție. Uneori „ne imaginăm – spune sfântul Josemaría – că Domnul nu ne ascultă, că ne înșelăm, că nu se aude decât monologul vocii noastre. Ne simţim ca şi cum am fi fără niciun sprijin pe pământ şi abandonaţi de cer. (…) Cu încăpăţânarea cananeencei, să ne prosternăm copleşiţi ca ea, care l-a adorat, implorând: Doamne, ajută-mă!. Va dispărea întunericul, învins de lumina dragostei (…). Domnul nostru vrea să contăm pe El, în toate: să vedem clar că fără El nu putem nimic, şi cu El putem totul”[5].

[1] Sfântul Augustin, Predica 77: Credința canaaneencei, nr. 1.

[2] Sfântul Augustin, Ibidem, nr. 1.

[3] Sfântul Augustin, Ibidem, nr. 10.

[4] Papa Francisc, Angelus, 20 august 2017.

[5] Sfântul Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 304-305.