Evanghelie (Mt 18,15-20)

„Dacă fratele tău greșește împotriva ta, mergi și mustră-l numai între patru ochi. Dacă te ascultă, l-ai câștigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declarația a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să-i asculte nici pe ei, spune-l Bisericii. Iar dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și un vameș. Adevăr vă spun: Tot ce veți lega pe pământ va fi legat și în cer și tot ce veți dezlega pe pământ va fi dezlegat și în cer. Iarăși vă spun: Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt și eu acolo în mijlocul lor”.

Comentariu la Evanghelie

Evanghelia acestei duminici cuprinde trei cuvinte ale lui Isus care reglementează aspecte importante pentru viitoarea viață a Bisericii: corectarea frățească între credincioși, puterea de a lega și de a dezlega acordată apostolilor și urmașilor lor și eficacitatea rugăciunii în comun.

Mesajul lui Isus nu-i face pe oameni fără de greșeală; dar le cere să se iubească unii pe alții în ciuda defectelor și greșelilor lor. O manifestare clară a acestei iubiri este ajutorul reciproc prin iertare și îndreptare. Prin această primă învățătură, Isus îl invită pe fiecare să trăiască rolul unui judecător milostiv, care îl tratează cu înțelegere pe cel care i-a făcut un rău sau greșește în ceva. De aceea, „practicarea îndreptării frăţeşti — care îşi are rădăcina în Evanghelie — este o manifestare de încredere şi afecţiune supranaturală. Fii deci recunoscătoare când o vei primi şi practic-o şi tu faţă de cei care te înconjoară”^[1]. Corectarea frățească evită, de asemenea, după cum subliniază Papa Francisc, „acea amărăciune a inimii care duce la mânie și resentimente și care ne determină să insultăm și să agresăm. Este foarte urât să vezi ieșind din gura unui creștin o insultă sau o agresiune. (…) A insulta nu este creștinește”^[2].

Despre corectarea frățească, adevărat act de noblețe și prietenie, au vorbit numeroși Părinți ai Bisericii, care au tras concluzii practice pornind de la cuvintele lui Isus. De exemplu, sfântul Augustin îi îndemna astfel pe credincioșii săi: „trebuie, așadar, să-l corectăm pe fratele din iubire; nu cu dorința de a-i face rău, ci cu intenția afectuoasă de a obține îndreptarea lui. Dacă facem astfel, vom împlini foarte bine porunca”^[3].

În ceea ce privește al doilea cuvânt al lui Isus (v. 18), Catehismul Bisericii Catolice explică faptul că „cuvintele a lega și a dezlega înseamnă: acela pe care îl excludeți din comuniunea voastră va fi exclus din comuniunea cu Dumnezeu; acela pe care îl primiți din nou în comuniunea voastră, Dumnezeu îl va primi și El în comuniunea Sa. Reconcilierea cu Biserica este inseparabilă de reconcilierea cu Dumnezeu” (nr. 1445). După ce vorbește despre reconcilierea dintre frați, Isus le încredințează apostolilor puterea de a-i reconcilia pe credincioși cu Biserica. Această putere se exercită în mod obișnuit prin mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului, care a primit puterea de la episcop, urmașul apostolilor.

În cele din urmă, Isus se referă la „un alt rod al carității în comunitate: rugăciunea în comun – spunea Benedict al XVI-lea. Rugăciunea personală este, desigur, importantă, ba chiar indispensabilă, dar Domnul Își asigură prezența în comunitatea care – chiar dacă este foarte mică – este unită și unanimă, deoarece ea reflectă realitatea însăși a lui Dumnezeu unul și întreit, comuniune perfectă de iubire”^[4]. Când ne rugăm împreună, nu numai că Îl determinăm pe Dumnezeu să ne acorde ceea ce cerem, ci ne este dăruită și prezența lui Dumnezeu Însuși în mijlocul nostru, care este, în definitiv, darul principal pe care putem și trebuie să-l cerem.

După cum explică Magisteriul, „Cristos este întotdeauna prezent în Biserica Sa, mai ales în acțiunea liturgică. El este prezent în jertfa Liturghiei, atât în persoana slujitorului, oferindu-Se acum prin slujirea preoților, Același care S-a oferit atunci pe cruce, cât și, mai ales, sub speciile euharistice. Este prezent cu puterea Sa în sacramente, astfel încât, atunci când cineva botează, Cristos este Cel care botează. Este prezent în cuvântul Său, căci, atunci când se citește în Biserică Sfânta Scriptură, El este Cel care vorbește. Este prezent, în sfârșit, atunci când Biserica Îl imploră pe Dumnezeu și cântă psalmi, căci El Însuși a promis: Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”^[5].

^[1] Sfântul Josemaría, Forja, nr. 566.

^[2] Papa Francisc, Angelus, 7 septembrie 2014.

^[3] Sfântul Augustin, Predica 82.

^[4] Papa Benedict al XVI-lea, Angelus, 4 septembrie 2011.

^[5] Conciliul Vatican II, Sacrosanctum Concilium, nr. 7.