Evanghelie (Mt 13,44-52)

„Împărăția cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde și, plin de bucurie, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela. La fel, împărăția cerurilor este asemenea unui negustor care caută perle frumoase. Când găsește o perlă de mare valoare, merge, vinde tot ce are și o cumpără. Din nou, împărăția cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare, care adună de toate. Când s-a umplut, oamenii îl trag la țărm, se așează, adună ceea ce este bun în coșuri și aruncă ceea ce este rău. Tot așa va fi la sfârșitul lumii: vor veni îngerii și-i vor separa dintre cei drepți pe cei răi și îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților. Ați înțeles toate acestea?”

I-au spus: „Da!”

Atunci le-a zis: „De aceea orice cărturar instruit în ale împărăției cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi și vechi”.

Comentariu la Evanghelie

Isus compară Împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă sub pământ. Reacția omului care o găsește nu pare cea mai virtuoasă, pentru că își ascunde descoperirea față de stăpânul ogorului și își vinde bunurile pentru a cumpăra terenul și a rămâne astfel, pe deasupra, și cu comoara. Totuși, prin reacția aparent interesată a personajului din parabolă, Isus subliniază prin contrast valoarea enormă a Împărăției lui Dumnezeu, o comoară a cărei descoperire ar trebui să ne umple de bucurie și, de asemenea, de un dor hotărât de a o dobândi.

În realitate, comoara creștinului — sau mărgăritarul de mare preț la care se referă parabola următoare — este însuși Cristos, care ne oferă iubirea și prietenia Sa; pentru El merită să punem pe un plan secund totul în ierarhia afecțiunilor și intereselor noastre. Sfântul Josemaría explica acest sens al parabolei astfel: „Comoara. maginaţi-vă bucuria imensă a norocosului care o găseşte. Se termină strâmtorările, neliniştile. Vinde tot ce are şi cumpăr acel pământ. Toată inima lui bate acolo: unde îşi ascunde bogăţia”[1]. Și adăuga atunci fondatorul Opus Dei: „Comoara noastră este Cristos; nu trebuie să ne fie greu să aruncăm peste bord tot ceea ce ar putea să fie o greutate, ca să Îl putem urma. Şi barca, fără acest balast inutil, va naviga drept spre portul sigur al iubirii lui Dumnezeu”[2].

Papa Francisc identifica și el comoara din ogor cu iubirea lui Isus: „cine Îl cunoaște pe Isus, cine Îl întâlnește personal, rămâne fascinat, atras de atâta bunătate, atâta adevăr, atâta frumusețe, și toate într-o mare umilință și simplitate. A-L căuta pe Isus, a-L găsi pe Isus: acesta este marele tezaur!” (…) Poți schimba efectiv felul de viață, sau poți continua să faci ceea ce făceai înainte — explică Papa — dar tu ești altul, ai renăscut: ai găsit ceea ce dă sens, ceea ce dă gust, ceea ce dă lumină la toate, chiar și la oboseli, la suferință și chiar și la moarte”[3].

Isus compară Împărăția cerurilor, la rândul ei, cu o năvod care își deschide brațele tuturor fără deosebire. Iar la sfârșit, toți trec și printr-un examen, un judecată, asemenea celui pe care îl fac pescarii cu peștii pe țărm, pentru a-i arunca pe cei care nu sunt buni. Această parabolă este, așadar, o metaforă a sfârșitului lumii, a judecății de apoi care precede posesia definitivă a Împărăției de către cei care au meritat-o în timpul vieții lor. Parabola năvodului se leagă, de asemenea, de cele anterioare despre comoară și mărgăritar: tocmai pentru că Împărăția (iubirea lui Cristos) este atât de valoroasă ca o comoară sau o mărgăritar foarte prețios, de aceea ni se va cere și socoteală de modul în care am căutat-o și am iubit-o în această viață: „Să-L cauți pe Cristos. Să-L găsești pe Cristos. Să-L iubești pe Cristos”[4], obișnuia să le recomande sfântul Josemaría celor cu care vorbea, încurajându-i să pună un zel generos în prietenia lor cu Cristos, în iubirea lor față de El.

„Trebuie observat — notează sfântul Toma de Aquino — că fericirea se acordă în proporție cu caritatea și nu în proporție cu orice altă virtute”[5]. În definitiv, cel mai bun mod de a cumpăra comoara din ogor sau mărgăritarul de mare preț, ceea ce ne va face cu adevărat pești buni, va fi iubirea noastră față de Dumnezeu și față de ceilalți. Și despre aceasta vom fi judecați: „seara — a scris sfântul Ioan al Crucii — vei fi examinat în iubire; învață să iubești așa cum Dumnezeu vrea să fie iubit”[6]

[1] Sf. Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, nr. 254.

[2] Ibidem.

[3] Papa Francisc, Angelus, 27 iulie 2014.

[4] Sf. Josemaría, Drum, nr. 382.

[5] Sf. Toma de Aquino, „Despre caritate”, 1, 204.

[6] Sf. Ioan al Crucii, „Avertismente spirituale”, nr. 60.