Evanghelie (Mt 10,37-42)

„Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; și cine își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. Cine nu-și ia crucea și nu mă urmează nu este vrednic de mine. Cine ține la viață o va pierde, iar cine își pierde viața pentru mine o va regăsi. Cine vă primește pe voi pe mine mă primește, iar cine mă primește pe mine îl primește pe acela care m-a trimis. Cine primește un profet pentru că este profet va primi răsplata profetului, iar cine primește un drept pentru că este drept va primi răsplata celui drept. Cine va da de băut, fie și numai un pahar cu apă rece, unuia dintre aceștia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-și va pierde răsplata”.

Comentariu la Evanghelie

Evanghelia după sfântul Matei cuprinde cinci mari discursuri ale lui Isus, ca o aluzie la cele cinci cărți ale Legii lui Moise, adică Pentateuhul. Al doilea dintre aceste discursuri este numit de obicei Discursul despre misiune, deoarece conține o serie de îndrumări ale Învățătorului pentru cei pe care i-a trimis în cetăți și sate să vestească apropiata venire a Împărăției lui Dumnezeu. La fel ca duminica trecută, liturgia ne propune astăzi un fragment din acest discurs.

„Cel care își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine…” (v. 37). Cuvintele lui Isus au un ton foarte exigent și le cer discipolilor decizii ferme și generoase. În mod foarte potrivit, Isus pune în contrast urmarea Sa și evanghelizarea cu acele dimensiuni ale persoanei cele mai esențiale și importante, cum sunt familia și propria viață.

Papa Francisc explica această prioritate astfel: „Afecțiunea unui tată, tandrețea unei mame, dulcea prietenie dintre frați și surori, toate acestea, deși sunt foarte bune și legitime, nu pot fi puse înaintea lui Cristos. Nu pentru că El ne-ar vrea fără inimă și fără recunoștință; dimpotrivă, ci pentru că condiția discipolului cere o relație prioritară cu Învățătorul”[1]. Isus nu promovează respingerea sau disprețul față de cei dragi, ci arată valoarea radicală și primordială a iubirii față de Dumnezeu și a căutării binelui sufletelor, care este cea mai bună formă de a-i iubi pe ceilalți.

„Cel care nu-și ia crucea și nu Mă urmează…” (v. 38). Surprinde faptul că Isus le vorbește deja apostolilor despre cruce, deși tocmai i-a ales, la începutul slujirii Sale în Galileea. Nu știm ce au înțeles ei din aceste cuvinte, rostite cu mult înainte de pătimire. În orice caz, ele înseamnă că discipolul se poate identifica cu Învățătorul; nu doar pentru că este trimis să vestească Evanghelia asemenea Lui, ci și pentru că poate să se sacrifice pentru ceilalți, așa cum a făcut Isus pe cruce.

Ideea crucii provoacă o anumită teamă firească și ne-ar putea face să ezităm să-L urmăm mai îndeaproape pe Domnul. Dar este o teamă care se învinge dacă înțelegem bine sensul crucii pentru fiecare dintre noi. Sfântul Grigore cel Mare o explica astfel: „noi putem purta crucea în două moduri: fie stăpânindu-ne trupul prin cumpătare, fie făcând ale noastre, din compasiune, nevoile aproapelui”[2].

A purta crucea în fiecare zi înseamnă, pentru majoritatea creștinilor, să învețe să-și stăpânească propriile pasiuni și gusturi, mai ales pentru a face viața mai plăcută și mai frumoasă pentru ceilalți. Sfântul Josemaría comenta: „Adevăratele obstacole care te separă de Cristos – mândria, senzualitatea… –, se depăşesc cu rugăciune şi pocăință. Şi a te ruga şi a te mortifica însemnă şi a te ocupa de ceilalţi şi a te uita pe tine. Dacă trăiești aşa, vei vedea că cea mai mare parte a necazurilor tale vor dispărea”[3].

Pe de altă parte, Isus nu vorbește doar despre renunțare. El vorbește și despre răsplata pe care o primim atunci când Îl urmăm îndeaproape și când avem grijă de discipolii Săi. Așa cum spunea tot sfântul Josemaría, „a te dărui celorlalți are o eficacitate atât de mare, încât Dumnezeu o răsplătește cu o smerenie plină de bucurie”[4]. Discipolul lui Isus care se dăruiește cu generozitate este fericit. Și adesea experimentează că cei care beneficiază de slujirea sa îl primesc cu afecțiune și apreciere. Chiar și gestul mic de a oferi un pahar cu apă discipolului este făcut ca și cum i-ar fi oferit propriului Învățător. Și tocmai de aceea, nici gesturile de iubire față de slujitorii Învățătorului nu vor rămâne fără răsplată din partea lui Dumnezeu.

[1] Papa Francisc, Angelus, 2 iulie 2017.

[2] Sfântul Grigore cel Mare, Homiliae in Evangelia, nr. 57.

[3] Sf. Josemaría, Calea Crucii, stațiunea a X-a, nr. 4.

[4] Sf. Josemaría, Forja, nr. 591.