Evanghelie (Lc 1,67-79)
În acel timp, Zaharia, tatăl său, a fost umplut de Duhul Sfânt și a profețit, zicând:
„Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru că a vizitat și a răscumpărat poporul Său și ne-a înălțat o putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, precum a promis prin gura sfinților Săi profeți care au fost din vechime, să ne mântuiască de dușmanii noștri și de mâna tuturor acelora care ne urăsc. Astfel a arătat îndurare față de părinții noștri și Își aduce aminte de legământul Său cel sfânt. De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, că ne va dărui [harul] ca, eliberați din mâna dușmanilor noștri, să-I slujim fără teamă, în sfințenie și dreptate, sub privirea Lui, în toate zilele [vieții] noastre.
Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: căci vei merge înaintea Domnului să pregătești căile Sale, pentru a da poporului Său știința mântuirii întru iertarea păcatelor, prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru cu care ne va vizita Cel care Răsare din înălțime, ca să-i lumineze pe cei ce se află în întuneric și în umbra morții și să îndrepte pașii noștri pe calea păcii”.
Comentariu la Evanghelie
Astăzi se încheie Adventul. De-a lungul acestor săptămâni ne-am pregătit pentru marea celebrare a Nașterii Domnului. Iar în aceste ultime zile, conduși de evanghelistul sfântul Luca, am parcurs etapele finale dinaintea marelui eveniment și i-am întâlnit pe protagoniștii cei mai apropiați ai primului Crăciun: arhanghelul Gabriel, Zaharia și Elisabeta, fiul lor Ioan, Iosif și, într-un mod cu totul special, Maria, Mama Mesiei care urmează să Se nască.
Ultimul episod pe care îl relatează sfântul Luca înainte de istorisirea nașterii lui Isus îl are ca protagonist pe Zaharia, care, atunci când a crezut, și-a recăpătat graiul. Cu cuvinte frumoase, comentează sfântul Ambroziu: „Pe bună dreptate i s-a dezlegat limba, pentru că, legată fiind de necredință, a fost dezlegată prin credință”. Și a intonat Benedictus-ul, o solemnă mulțumire și laudă adusă lui Dumnezeu, care exprimă marea speranță a unui israelit evlavios în vechile promisiuni pe care Dumnezeu le-a rezervat poporului Său. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel: prin această expresie, atât de frecventă în psalmi, Zaharia, și noi împreună cu el, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru milostivirea Sa infinită revărsată asupra poporului Său, trimițându-ne „puterea de mântuire”, pe Isus Cristos. Vestirile vechilor profeți sunt pe punctul de a se împlini. Mântuirea este la ușă.
Este ușor de imaginat mândria sfântă a lui Zaharia, căci fiul său avea să fie „profet al Celui Preaînalt”. Își amintea cuvintele arhanghelului pe care nu le-a putut repeta timp de nouă luni lungi: fiul său avea să-i întoarcă „pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor” și „va merge înaintea Lui” (Lc 1,16-17). Acum le proclamă, plin de bucurie: „vei merge înaintea Domnului să pregătești căile Sale, pentru a da poporului Său știința mântuirii întru iertarea păcatelor”.
Pe punctul de a izbucni de bucurie pentru nașterea Fiului lui Dumnezeu, îl vedem astăzi pe Zaharia ca pe un exemplu de umilință, de convertire plină de bucurie, de speranță statornică în Dumnezeu și de înnoită încredere în Cuvântul Său.

