Evanghelie (Lc 1,67-79)
În acel timp Zaharia, tatăl său, a fost umplut de Duhul Sfânt şi a profeţit, zicând:
68„Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israél, pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său 69 şi ne-a înălţat o putere de mântuire în casa lui Davíd, slujitorul său, 70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi care au fost din vechime, 71 să ne mântuiască de duşmanii noştri şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc. 72 Astfel a arătat îndurare faţă de părinţii noştri, şi-şi aduce aminte de legământul său cel sfânt. 73 De jurământul pe care l-a făcut lui Abrahám, părintele nostru, că ne va dărui [harul] 74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, să-i slujim fără teamă, 75 în sfinţenie şi dreptate, sub privirea lui, în toate zilele [vieţii] noastre.
76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale, 77 pentru a da poporului său ştiinţa mântuirii întru iertarea păcatelor, 78 prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru cu care ne va vizita Cel care Răsare din înălţime, 79 ca să-i lumineze pe cei ce se află în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii”.
Comentariu la Evanghelie
Astăzi se încheie Adventul. De-a lungul acestor săptămâni ne-am pregătit pentru marea celebrare a Nașterii Domnului. Iar în aceste ultime zile, conduși de evanghelistul sfântul Luca, am parcurs etapele finale dinaintea marelui eveniment și i-am întâlnit pe protagoniștii cei mai apropiați ai primei Crăciunuri: arhanghelul Gabriel, Zaharia și Elisabeta, fiul lor Ioan, Iosif și, într-un mod cu totul special, Maria, Mama Mesiei care urmează să Se nască.
Ultimul episod pe care îl relatează sfântul Luca înainte de istorisirea nașterii lui Isus îl are ca protagonist pe Zaharia, care, atunci când a crezut, și-a recăpătat graiul. Cu cuvinte frumoase, comentează sfântul Ambroziu: „Pe bună dreptate i s-a dezlegat limba, pentru că, legată fiind de necredință, a fost dezlegată prin credință”. Și a intonat Benedictus-ul, o solemnă mulțumire și laudă adusă lui Dumnezeu, care exprimă marea speranță a unui israelit evlavios în vechile promisiuni pe care Dumnezeu le-a rezervat poporului Său. „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel”: prin această expresie, atât de frecventă în psalmi, Zaharia, și noi împreună cu el, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru milostivirea Sa infinită revărsată asupra poporului Său, trimițându-ne „puterea mântuitoare”, pe Isus Cristos. Vestirile vechilor profeți sunt pe punctul de a se împlini. Mântuirea este la ușă.
Este ușor de imaginat mândria sfântă a lui Zaharia, căci fiul său avea să fie „Profetul Celui Preaînalt”. Își amintea cuvintele arhanghelului pe care nu le-a putut repeta timp de nouă luni lungi: fiul său avea să-i întoarcă „pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor, și va merge înaintea Lui”. Acum le proclamă, plin de bucurie: „vei merge înaintea Domnului ca să pregătești căile Lui, învățând poporul mântuirea, pentru iertarea păcatelor”.
Pe punctul de a izbucni de bucurie pentru nașterea Fiului lui Dumnezeu, îl vedem astăzi pe Zaharia ca pe un exemplu de umilință, de convertire plină de bucurie, de speranță statornică în Dumnezeu și de înnoită încredere în Cuvântul Său.