Evanghelie (In 2,13-22)
Pastele iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. Și a găsit în templu vânzătorii de boi, de oi și de porumbei și pe schimbătorii de bani șezând acolo.
Făcând un bici din funii, i-a alungat pe toți din templu, la fel ca și oile și boii; a împrăștiat monedele schimbătorilor de bani și a răsturnat mesele, iar celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luați acestea de aici! Nu faceți casa Tatălui meu casă de negustorie”.
Discipolii lui și-au adus aminte că fusese scris: Zelul pentru casa ta mă mistuie.
Așadar, l-au întrebat iudeii și i-au zis: „Ce semn ne arăți că ai dreptul să faci acestea?”
Isus le-a răspuns: „Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi ridica!”
Așadar, i-au zis iudeii: „Acest templu a fost construit în patruzeci și șase de ani și tu îl vei ridica în trei zile?”
Însă el vorbea despre templul trupului său. Deci, când a înviat din morți, discipolii lui și-au amintit că a spus aceasta și au crezut în Scriptură și în cuvântul pe care îl spusese Isus.
Comentariu la Evanghelie
Cu puțin înainte de Paști, Isus urcă la Ierusalim și face un gest însoțit de câteva cuvinte al căror sens nu va fi înțeles pe deplin decât după învierea Sa.
Pentru a înțelege contextul, este bine să ne amintim semnificația profundă pe care o aveau pentru iudei Templul și aniversarea Sfințirii lui.
La această sărbătoare, iudeii comemorau consacrarea Templului săvârșită de Macabei în anul 164 î.Cr., după ce fusese profanat cu trei ani mai înainte de Antioh al IV-lea Epifanul.
Sărbătoarea se numea și „a luminilor”, cu referire la candelabrul cu nouă brațe care, mereu aprins, simboliza Prezența lui Dumnezeu în mijlocul Poporului, a Celui care vede totul și care este lumina lumii. Acolo unde se afla această lumină, se risipea întunericul păgânismului și al idolatriei.
În acest context, Domnul nostru purifică și „consacră din nou” Templul, casa Tatălui Său, pentru care zelul Îl mistuia.
Atât oamenii aceia, cât și noi suntem supuși ispitei de a face din viața religioasă și din templu o „piață”, o afacere, adică de a ne folosi de Dumnezeu în interesul propriu. Iar aceasta este, în fond, o profanare a Templului.
Însă în casa lui Dumnezeu nu poate exista decât un singur Domn. Numai Dumnezeu poate fi Cel care dă rațiunea a tot restul, și niciodată o scuză pentru un alt scop. Prin urmare, prin alungarea negustorilor și a schimbătorilor de bani, Isus ne invită să ne purificăm intențiile, astfel încât căutarea noastră a lui Dumnezeu să fie cât mai curată și mai dezinteresată cu putință. Iubire adevărată.
Dar templul lui Dumnezeu nu este doar clădirea din piatră, ci este, în ultimă instanță, Trupul lui Cristos, Biserica. Ea este casa lui Dumnezeu în sens strict. În ea locuiește El, luminând-o și dându-i viață.
Isus ne îndeamnă să o privim cu acești ochi și să o păstrăm, în măsura în care depinde de noi, fără pată sau rid. Fiecare dintre noi trebuie să se simtă responsabil de acest lucru prin propria viață. Noi, cei botezați, ca niște pietre vii, alcătuim chipul vizibil al sfințeniei Bisericii în fața oamenilor. Acest chip este chemat să-i atragă pe cei din afară și să le dea lumină și mângâiere celor dinăuntru.