Evanghelie (Mt 4, 18-22)
În acel timp, umblând de-a lungul Mării Galileii, a văzut doi frați: pe Simon, numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari, și le-a spus: „Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!”
Iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat.
Plecând de acolo, a văzut alți doi frați, pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui, în barcă, împreună cu Zebedeu, tatăl lor, reparându-și năvoadele, și i-a chemat. Iar ei, părăsind îndată barca și pe tatăl lor, l-au urmat.
Comentariu la Evanghelie
Ziua începuse ca oricare alta. Andrei, împreună cu fratele său și cu alți pescari, tovarăși de-ai lor, erau cufundați în munca istovitoare care aducea hrana familiilor lor. Aruncau, ca întotdeauna, năvoadele în mare, așteptând ca peștii să intre în plasă. Totuși, de data aceasta, povestea, care începuse la fel ca în toate celelalte zile, avea să se încheie cu totul altfel.
Acolo, la munca lui, în plină mare a Galileii, Andrei a primit o chemare atrăgătoare, dar nesigură: Isus a trecut pe acolo și l-a invitat să fie pescar de oameni. Fără alte detalii, fără alte precizări. Nu i-a spus nici cum va fi viața lui, nici cum va fi moartea lui. Domnul i-a cerut să fie alături de El și, puțin câte puțin, la căldura iubirii Inimii Sale, l-a format, pentru ca el să fie în stare să împărtășească și destinul Său.
Iată cum s-a încheiat povestea: cu sfântul Andrei îmbrățișând cu o dorință arzătoare aceeași Cruce a Învățătorului său. Nimic asemănător cu ceea ce, cu ani în urmă, pe marea Galileii, tânărul pescar ar fi putut să-și calculeze.
A privi astfel, în perspectivă, viața sfântului Andrei, de la chemarea lui până la moartea lui pe cruce, ne poate ajuta să ne adâncim conștiința că planurile lui Dumnezeu sunt în deplină armonie cu dorința noastră de fericire. Cu siguranță, dacă în acea zi de pescuit Isus i-ar fi vestit lui Andrei că avea să moară pe o cruce, omul acela s-ar fi descurajat. Totuși, după câțiva ani, îl regăsim îndrăzneț și îndrăgostit, dornic să îmbrățișeze acel izvor de durere, care pentru el era izvor de fericire, așa cum reiese din minunata mărturie pe care ne-a lăsat-o prin imnul lui în fața crucii.
Planurile lui Dumnezeu sunt în deplină armonie cu dorința noastră de fericire, spuneam. Totuși, experiența apostolilor ne învață că, pentru ca această fericire să se împlinească, trebuie să ne abandonăm cu adevărat în Domnul și să încetăm să-L forțăm să scrie povestea așa cum ni se pare nouă. Viața sfântului Andrei nu a fost așa cum o aștepta el, așa cum și-o închipuia: a fost mult mai fericită.
Același lucru ni s-ar putea întâmpla și nouă, dacă ne hotărâm să-L urmăm pe Domnul până la capăt, fără să vrem să controlăm totul și fără să hotărâm noi sfârșitul. Dacă Îl urmăm pe Isus, viața noastră nu va fi așa cum o întrezărim: va fi mult mai bună. Chiar dacă se vor întâmpla lucruri care ni se par de neconceput, chiar dacă Domnul ne va cere lucruri care acum ni se par nebunești.
Dumnezeu Își împlinește întotdeauna promisiunile, iar nouă ne-a promis că vom face lucrări a căror amploare nu ne-o putem imagina, pentru că vom putea face chiar lucrări mai mari decât El. Dar aceasta cere din partea noastră, așa cum a făcut Andrei, să lăsăm în urmă siguranța a ceea ce cunoaștem, pentru a merge după Cel care ne iubește.