Evanghelie (Mt 9,9-13)

Plecând de acolo, Isus a văzut un om numit Matei, stând la postul de vamă, și i-a spus: „Urmează-mă!” 

Ridicându-se, el l-a urmat. Și, pe când stătea la masă în casă, iată că mulți vameși și păcătoși au venit și s-au așezat la masă cu Isus și cu discipolii lui. 

Văzând aceasta, fariseii au spus discipolilor lui: „De ce mănâncă învățătorul vostru împreună cu vameșii și păcătoșii?” 

Auzindu-i, el le-a spus: „Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii. Așadar, mergeți și învățați ce înseamnă: Îndurare vreau și nu jertfă, căci nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși”.

Comentariu la Evanghelie

Ce are oare privirea lui Isus Cristos, de schimbă radical inima, o transformă, o vindecă!

Isus străbate ulițele Cafarnaumului și merge hotărât spre locul unde lucrează Levi, vameșul, colectorul de impozite pentru romani, cel urât de proprii concetățeni, cel disprețuit, trădătorul.

Se oprește, nu Se grăbește, și îl privește.

Cu acei ochi plini de milostivire, cum nimeni nu îl privise până atunci.

Și i-a deschis inima, l-a făcut liber, l-a vindecat, l-a umplut de speranțe.

În acei ochi, Levi a văzut privirea lui Dumnezeu, care vede dincolo de ceea ce văd ochii noștri.

Dincolo de aparențe, de păcatele noastre, de eșecurile noastre, de nevrednicia noastră.

În Levi, Isus îl vede pe Matei.

Îi vede istoria de iubire, de slujire, de dăruire, de fidelitate, de fericire.

Și astăzi, în fiecare zi, Isus vrea să Își ațintească privirea asupra noastră.

„Este așteptarea lui Dumnezeu, care îi iubește pe oameni, care ne caută, care ne iubește așa cum suntem – limitați, egoiști, inconstanți –, dar cu capacitatea de a descoperi iubirea Lui infinită și de a ne dărui Lui în întregime” (sfântul Josemaría, E Cristos care trece, nr. 151).

Noi, care stăm și noi așezați pe banca noastră, căutând să fim fericiți în felul nostru, adunând timp și bunuri pentru noi înșine, incapabili să ne dăruim celorlalți, obosiți de faptul că zilele trec fără să îndrăznim să riscăm.

Întâlnirea lui Isus cu Matei ne interpelează și ne cere încrederea: dacă Isus a putut să transforme un vameș într-un slujitor, un trădător într-un prieten intim al Lui, poate să ne transforme și pe noi, păcătoșii, în fii ai lui Dumnezeu, în prietenii Lui intimi.

Pentru aceasta trebuie să facem ca Matei: să ne simțim în primejdie, bolnavi, având nevoie de acea privire care insuflă speranță, pentru că vede în fiecare dintre noi, păcătoși, omul visat de Dumnezeu.