Evanghelie (Mt 12,46-50)

Pe când mai vorbea încă mulțimilor, iată că mama și frații lui stăteau afară, căutând să-i vorbească. 

Atunci i-a spus cineva: „Iată, mama și frații tăi stau afară și vor să-ți vorbească”. 

Dar el i-a răspuns celui care îi vorbise: „Cine este mama mea și cine sunt frații mei?” 

Și, întinzându-și mâna spre discipolii săi, a spus: „Iată mama mea și frații mei! Căci oricine face voința Tatălui meu din ceruri acela îmi este și frate și soră și mamă”.

Comentariu la Evanghelie

În ziua în care o sărbătorim pe Preasfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel, evanghelia Sfintei Liturghii ne prezintă o scenă care, la prima vedere, poate părea tulburătoare, dar în care Isus ne vorbește despre măreția Mamei Sale binecuvântate.

Sfântul Matei povestește că Isus predica în mijlocul unei mari mulțimi „când mama Lui și rudele Lui stăteau afară și căutau să vorbească cu El”. După cum se știe, în Orientul Apropiat, termenul „frați” este folosit în mod obișnuit pentru a desemna rudele apropiate. Nu era vorba de copii ai Mariei, care, pe lângă faptul că L-a zămislit și L-a născut pe Isus în mod feciorelnic, a rămas pururea Fecioară. Pe unii dintre acești rude îi cunoaștem după nume din alte pasaje ale Evangheliei: Iacob, Iosif, Simon și Iuda (cf. Mt 13,55).

Răspunsul lui Isus către cei care veniseră să-I spună că este căutat de familia Sa este provocator: „Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?” Pare un răspuns tăios sau dur, ca și cum i-ar respinge pe cei dragi, dar nu era așa. Sfântul Augustin se întreba: „Oare Sfânta Fecioară Maria – aleasă pentru ca din Ea să ne vină mântuirea și creată de Cristos înainte ca Cristos să fi fost creat în Ea – nu a împlinit voința Tatălui? Fără îndoială că a împlinit-o și pe deplin. Sfânta Maria, care a crezut și a zămislit prin credință, a prețuit mai mult să fie discipolă a lui Cristos decât Mama lui Cristos”^[1].

Într-adevăr, întrebarea retorică a lui Isus ajută la concentrarea atenției asupra a ceea ce urmează să spună, o învățătură profundă și pentru noi: „oricine face voinţa Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă”. Măreția oricărei creaturi constă în a împlini cu fidelitate planurile pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru ea.

Fără îndoială că pentru Maria, ca pentru orice mamă bună, a fi departe de Fiul ei, a nu Se putea bucura zilnic de prezența Lui, era un mare sacrificiu, însă știa că Isus trebuia să-Și împlinească misiunea răscumpărătoare pentru care venise în lume. Și Isus, care știa să iubească, simțea cu siguranță durerea despărțirii de Mama Sa. Dar mai presus de toate sentimentele umane, oricât de nobile ar fi, se află împlinirea planurilor divine. De aceea, Catehismul Bisericii Catolice învață că „părinții trebuie să primească și să respecte cu bucurie și recunoștință chemarea Domnului adresată unuia dintre copiii lor”^[2].

Să ne ajute Preasfânta Fecioară, pe care astăzi o cinstim sub titlul de Fecioara Maria de pe Muntele Carmel, să îmbrățișăm și noi cu bucurie, asemenea Ei, chemarea pe care Domnul o adresează fiecăruia dintre noi, împlinind planul Său cu supunere și iubire.

^[1] Sf. Augustin, Predică 72 A, 3, 7.

^[2] Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2233.